Dacă doriţi să achitaţi, înainte de termen, un credit accesat în urmă cu un an, ar trebui să ştiţi că aproximativ 75% din rata lunară pe care o plătiţi sunt doar comisioane şi dobânzi. Sursa: Razvan Valcaneantu
Comisioanele şi dobânzile puse la un credit vă pot încurca mai toate calculele pe care vi le-aţi făcut atunci când aţi accesat un împrumut, dacă nu vă interesaţi cu atenţie şi vreţi să rambursaţi anticipat suma. Reporterii EVZ au mers pe la bănci pentru a face câteva calcule cu privire la câţi bani trebuie rambursaţi după un an, pentru un credit de 10.000 euro.
În principal rata pe care o plătiţi la bancă este alcătuită, cel puţin în prima perioadă de rambursare, din dobânzi şi comisioane în proporţie de circa trei sferturi.
Spre exemplu, la Alpha Bank, pentru creditul „Alpha 4 All” ni s-a făcut o simulare de credit din care a reieşit că în a treisprezecea lună, dacă am fi dorit să rambursăm creditul de 10.000 de euro pe care l-am luat, am fi avut de dat înapoi 9.254 de euro. Acest lucru, în condiţiile în care rata lunară se ridică la peste 220 de euro, adică după ce era achitat deja peste 2.600 de euro. Valoarea plătibilă pentru acest credit este dublă faţă de cât am împrumutat.
Potrivit ofiţerului de credite de la Alpha Bank, la cei peste 9.250 de euro se mai adaugă 3% comision de rambursare anticipată, adică alţi peste 300 de euro. În principiu, din cei 2.640 de euro pe care i-am fi plătit timp de un an, aproape 1.900 de euro ar fi fost comisioane şi dobânzi.
Rata este egală cu dobânda
Aceeaşi sumă am solicitat-o şi de la Raiffeisen Bank. Aici, calculul ni s-a făcut pentru o sumă de 10.300 de euro, pe o perioadă de 7 ani. Rata totală de plată în acest caz ar urma să fie aproape 205 euro.
„Plata este alcătuită din rata de credit, care este de 85 de euro (fără comisioan