Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două zile de petreceri în comuna cu 500 de Ioni | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 7 ianuarie 2013 ·

În localitatea cu cei mai mulţi Ioni, de Sfântul Ion petrecerile se ţin lanţ 48 de ore. Toată suflarea comunei chefuieşte, pentru că nu există familie care să nu aibă un membru sau un prieten cu numele Ion sau Ioana. La Târnova, în Caraş Severin, un sfert din populaţie se numeşte aşa. Este vorba de aproximativ 500 de persoane.

Două zile de petreceri în comuna cu 500 de Ioni

Două zile de petreceri în comuna cu 500 de Ioni

Două zile de petreceri în comuna cu 500 de Ioni

Două zile de petreceri în comuna cu 500 de Ioni

Sunt aşa de mulţi Ioni încât pentrcerile durează câteva zile. Ionii au început duminică noaptea să se colinde şi să se cinstească cu deţul de răchie în mână.

Tocul uşii fiecărei case este stropit cu răchie, pentru iertarea păcatelor, pentru ca Ionii să fie feriţi, tot anul, de duhurile malefice, pentru prosperitate şi sănătate.

La miezul nopţii sute de petrecăreţi au umplut căminul cultural din centrul comunei, şi au dansat până dimineaţă. "Organizăm în fiecare an Balul Ionilor, pentru că sunt mulţi şi ne sunt dragi toţi. Un sfert din populaţia comunei se numeşte Ion sau Ionela", spune primarul Petru Fara.

Cum cărăşenii sunt mari amatori de petreceri, nu miră pe nimeni că o comună întreagă petrece două zile fără pauză, de Sfântul Ion. După Bal şi urările începute de Bobotează, luni, în casele tuturor Ionilor s-a făcut praznic. Oamenii au pregătit bucate alese şi prăjituri gustoase, au scos din beci cea mai bună răchie, şi au deschis porţile caselor. Fiecare Ion trece pe la fiecare consătean, ca să petreacă, să se ureze de bine şi să se cinstească, conform tradiţiei. Praznicul de Sfântul Ion se numeşte "ziua mare" şi este dat în sănătatea celor vii din casă, dar şi a vitelor, care reprezintă suportul existenţial al familiei.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 14 minute
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum o ora
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Tânără de 24 de ani, reţinută după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate / Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută

News.ro acum o ora
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, susține Kremlinul

G4Media acum o ora
Kremlinul a susţinut joi că livrarea rachetelor americane ATACMS către Kiev nu va schimba nimic în conflictul din Ucraina, după ce Washingtonul a anunţat că va furniza Ucrainei astfel de rachete cu rază lungă de acţiune, primele fiind deja livrate î

Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paște

Radio Mures acum 54 minute
Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paști. Guvernul a adoptat în ședința de joi actele normative necesare, astfel că peste nouă milioane de lei vor fi direcționați în avans către poștă și către băncile comerciale cu care sunt în

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

UPDATE - Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu, resuscitaţi / Bărbatul de 35 de ani a murit, fiul de 13 fiind transportat la spital

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – au fost resuscitate. Bărbatul nu a putut fi salvat, fiind declarat decesul. UPDATE: ”La data de 25 aprilie a.c., în jurul ore

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 5 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

USR Timiş: „PSD oferă timișorenilor daruri din banii lor”

Timpolis acum 2 ore
Sursă foto: USR Timiş În ziua în care la Timişoara se află premierul Marcel Ciolacu, USR Timiş acuză PSD că a atins o culme a cinismului: să fure banii timișorenilor după care să le promită daruri din banii furați.   „Asta a făcut Guvernul Ciolacu.

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

19°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°