S-a spus deja - iar David Lowenthal a dat deja o carte devenită în răstimp clasică pe această temă - că trecutul nostru (ne) este, de fapt, o ţară străină. Din explorarea acestei doar în aparenţă cunoscute "străinătăţi" trăieşte, încă, istoria ca disciplină; la fel istoriografia, ca formă umană de consemnare - dorit obiectivă - a experienţei colective. Din acest motiv, poate, istoricul ar trebui să fie oricînd - chiar şi atunci cînd vorbeşte despre trecutul locurilor pe care le cunoaşte cel mai bine - un vizitator în căutarea acomodării; pe de altă parte, poate tocmai această acceptată şi metaforică extra-teritorialitate îi face pe cei ce scriu istorie să se simtă, orinde ar ajunge cu pasul sau cu mintea, mai acasă decît un vizitator obişnuit. Se prea poate, de exemplu, ca Vlad Nistor să fie un îndrăgostit, de departe, de spaţiile vest-mediteraneene; cuvîntul înainte al noii sale cărţi (Redefinind sfîrşitul. Cetate şi imperiu, Ed. Nemira, Bucureşti, 2000, 142 p.) sugerează parcă acest chagrin, fără a da amănunte. În fond, acest dens volum de studii are o miză suficient de mare pentru ca autorul să poată trece peste astfel de amănunte personale: cele 13 condensate studii adunate între frumoasele coperţi ale lui Dan Perjovschi vor să dovedească, prin vrerea autorului, "existenţa în spaţiul circum-mediteraneean a unei mentalităţi cetăţeneşti asupra rolului statului, ceea ce face ca regatele elenistice sau Imperiul Roman, cu toate influenţele orientale suferite, să reprezinte o realitate instituţională distonantă în raport cu statul oriental". Urmează astfel o incursiune savantă (unii ar putea spune chiar prea) în istoria acestor spaţii şi în istoria ideilor legate de ele, prilej pentru cititor de a-l urma pe autor într-o introducere în antropologia modernă şi aplicaţiile ei istorice, prin vechea lume greacă (cea obligată să-şi apere cetatea, cea care l-a format p