Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Datornicul din statistici, căutat pentru 307 euro

Publicat in Adevarul, joi 9 iunie 2011 ·

Restanţierul român din 2011 are cu 2% mai puţin de plătit decât cel din 2010. Pare să fi scăpat de bancă, dar mai are rate la frigider. Din datoria de 307 euro, recuperatorii reuşesc să-i ia doar 118 euro. Viaţa lui va fi mai uşoară, pentru că va beneficia de sfaturi gratuite pentru planificarea bugetului.

Datele referitoare la evoluţia pieţei restanţelor, prezentate ieri de Asociaţia de Management al Creanţelor Comerciale (AMRCC), arată că recuperatorii au în faţă un profil uşor schimbat al datornicului mediu faţă de cel ce reieşea din statisticile anterioare.

Dacă anul trecut creanţa medie per debitor era de 311 euro, în acest an a scăzut până la 307 euro. De asemenea, numărul băncilor care apelează la recuperatorii de creanţe a scăzut de la 19 în 2010 la 17 în 2011, în timp ce instituţiile financiare nebancare (IFN) cu astfel de solicitări a crescut de la şase la nouă. De altfel, şi statisticile altor organizaţii cu acest profil arată că marile probleme în recuperarea creanţelor s-au „mutat" de la bănci la furnizorii de electrocasnice pe credit, de regulă IFN-uri.

Vezi aici studiul AMRCR privind piaţa creanţelor comerciale

Ca vârstă, datornicul din statistici a „întinerit" în ultima perioadă: vârsta lui a scăzut de la 39 de ani în 2007-2007 la mai puţin de 35 de ani în 2010-2011. În fine, media sumelor recuperate de la datornici este de aproximativ 38,5% din totalul creanţei, adică 118 euro.

Consultanţă gratuită

Liderii AMRCR pregătesc mai multe programe prin care vor să-i consilieze pe datornicii de bună credinţă. „Îi vom învăţa cum să-şi găsească un nou loc de muncă, dacă au ajuns şomeri şi din această cauză nu-şi mai pot plăti ratele, sau cum să-şi planifice mai atent bugetele de familie", a declarat Cristian Ionescu, directorul general al companiei Coface România, preşedintele AMRCR.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum 34 minute
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum o ora
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Italia: Clipe de groază în telescaun. Pasagerii au fost surprinşi de rafale de vânt de 110 km/h - VIDEO

News.ro acum o ora
Imagini surprinse joi după-amiază în Valle d'Aosta, în Alpii italieni, arată cum pasagerii dintr-o instalaţie de telescaun sunt zguduiţi violent de rafale de vânt extrem de puternice, relatează Le Figaro. Vântul s-a înteţit pe neaşteptate la Breuil-

Drulă: Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă veniţi să explicaţi cum e posibil ca o dronă militară să se plimbe fără a fi detectată în spaţiul aerian al României

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a declarat, după anunţul Ministerului Apărării privitor la descoperirea unor elemente de dronă în Insula Mare a Brăilei, că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să explice de ce nu există apărare antiaeriană în zonă, în co

A distrus mareșalul Antonescu Masoneria? Informații noi despre atitudinea anti-masonică în cel mai recent număr Evenimentul Istoric

Capital acum 4 ore
Lună de lună, revista Evenimentul Istoric oferă cititorilor săi documente autentice, studii și interviuri exclusive, abordând teme captivante din istoria recentă, atât națională, cât și internațională. În numărul său cel mai recent, revista prezintă

Strabag a finalizat noul terminal al Aeroportului din Iași, care devine al doilea cel mai mare din țară

Wall-Street.ro acum 4 ore
Grupul Strabag a finalizat contrucția terminalului T4 al Aeroportului Internațional Iași, care devine al doilea cel mai mare aeroport din țară, la timp pentru startul zborurilor în spațiul aerian Schengen. se arată într-un comunicat al constructorul

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 5 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°