Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă una de la Klaus Iohannis pentru Ponta: Este COPY-PASTE după Boc

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 ianuarie 2013 ·

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, spune că actuala Putere nu a adus nimic nou. Modul în care Guvernul abordează problemele bugetarilor reprezintă un "copy-paste" al viziunii fostului Executiv. Sursa: Bogdan Brylynski

"Am aşteptat să apară o viziune, dacă nu revoluţionară, măcar puţin diferită faţă de cea de dinainte în domeniul salarizării bugetarilor şi angajării. Nu vreau să spun că e bine sau rău, pot doar să constat că abordarea este copy - paste cu ce am avut înainte. Nu se angajează, dacă pleacă şapte angajăm unul, nu se indexează salariile, nu se pot da stimulente, tichete. Măcar se putea merge pe o altă abordare, respectiv că statul nu are bani, treaba lui, dar cine are bani - de exemplu municipiul Sibiu - poate să stimuleze angajaţii într-un cuantum mic, că doar este vorba de ceva simbolic, sau poate să angajeze până la un anumit număr posturi. Ori această abordare este identică cu cea din guvernele Boc şi atunci lumea întreabă unde e noutatea?", a spus primarul Sibiului, Klaus Iohannis, citat de Realitatea Tv.

Potrivit acestuia, în ultima perioadă au plecat angajaţi din aproape toate serviciile Primăriei. "Dacă mai stăm un pic aşa, devine greu de controlat situaţia", a declarat Klaus Johannis.

Lui Victor Ponta nu i-a plăcut niciodată să fie comparat cu Emil Boc, iar într-o emisiune actualul premier chiar s-a ridicat în picioare pentru a demonstra că nu seamănă cu fostul premier.

Iohannis, lăsat fără bani de târg

După ce, la 8 ianuarie, Iohannis a criticat, alături de Emil Boc, decizia guvernului Ponta privind impozitele locale, Ministerul Turismului a tăiat banii alocaţi pentru participarea Sibiului la Târgul de Turism de la Viena.

„Cu două zile înainte de începerea târgului, ministerul i-a anunţat pe organizatori că nu mai este dispus să plătească standul fiindcă... nu-i bine”, declara pe 19 ianuarie, Ioha

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 7 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 4 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 5 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum o ora
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte/

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 2 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 4 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 4 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Prahova: 42 de persoane, evacuate din blocurile de pe strada din Slănic care s-a surpat/ Măsuri adoptate în urma şedinţei CJSU

News.ro acum o ora
Un număr de 42 de persoane au fost evacuate din blocurile situate pe strada 23 August din oraşul prahovean Slănic, decizia fiind luată în condiţiile în care, joi dimineaţă, strada s-a surpat, o parte din asfalt deplasându-se la doi metri adâncime. M

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 8 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/21°
Constanta
acum

13°
joi

13°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°