Poliţia poloneză a oprit pe o şosea în vestul ţării o maşină condusă de o fetiţă de 11 ani, care preluase volanul de la mama ei aflată în stare avansată de ebrietate, avându-i în interior şi pe frăţiorii ei în vârstă de 2 şi 5 ani, informează AFP.
"Femeia, în vârstă de 34 de ani, avea peste 4 g de alcool pe litru în sânge", a afirmat Romulad Piecuch, de la poliţia din Poznan, citat de agenţia PAP.
"În momentul reţinerii, femeia a încercat să vâre mai multe bancnote în buzunarele poliţiştilor pentru ca ei să renunţe să o examineze", a adăugat el.
Femeia riscă până la 10 ani închisoare pentru trei delicte: tentativă de corupere a unui funcţionar al poliţiei, punere în pericol a sănătăţii şi vieţii copiilor săi şi conducere în stare de ebrietate.
Copiii au fost încredinţaţi tatălui lor. Femeia a fost internată într-un centru medical.
Limita conţinutului de alcool în sânge pentru conducătorii auto polonezi este de 0.2 grame pe litru, notează Agerpres.