Cadrul bugetar elaborat saptamana trecuta trebuie validat de Parlamentul European. Desfasurate intr-un context atat de nepotrivit, negocierile din Consiliul European pe marginea bugetului multianual (2014-2020) al Uniunii Europene au reprezentat o proba pe care liderii politici au trecut-o cu succes. In ciuda tensiunii vizibile din sala, toata lumea a obtinut ceea ce si-a dorit cu precadere - si nimeni nu a fost scutit de concesii. Era aproape evident, inca de la precedentul Consiliu European, ca nu se va ajunge la situatia unui blocaj politic major, care ar fi reprezentat un semnal foarte rau pentru UE. Dar, se stie, periplul de-abia acum incepe. Aranjamentul obtinut trebuie concretizat - cu consimtamantul Parlamentului European (PE), asupra caruia se va insista mai jos - printr-o reglementare a Consiliului UE care sa fie votata unanim (ceea ce, sa spunem, n-ar fi o problema in conditiile in care acest for, compus din reprezentanti guvernamentali, tinde sa urmeze linia trasata de Consiliul European). La limita, Consiliul European poate hotari, in unanimitate, sa autorizeze Consiliul UE sa decida cu majoritate calificata. Se observa cu usurinta ca aceasta derogare serveste doar ca supapa pentru ca unele guverne sa-si poata afirma o opozitie simbolica fata de cadrul bugetar multianual, fara insa a-l bloca. Daca un guvern ar dori cu adevarat sa blocheze intreg acordul (sa spunem ca intr-un stat cade guvernul al carui sef a acceptat intelegerea de saptamana trecuta si in locul lui vine un guvern ostil), probabil ca noul lider s-ar opune, in Consiliul European, derogarii vizand votul cu majoritate calificata in Consiliul UE. Poate ca mai interesanta este aceasta prevedere in situatia unei republici semiprezidentiale, precum Romania, in care - sa spunem - Presedintele (care reprezinta tara la Consiliul European) sustine aranjamentul, dar Guvernul se opune. Ipotetic - doar