Ce surpriză în Bulgaria! O nou-promovată a reuşit să facă eventul, câştigând campionatul chiar în ultima etapă, în faţa lui ŢSKA Sofia (1-0). Ludogoreţ Razgrad a devenit astfel cea de-a treia echipă europeană care reuşeşte această performanţă, după Grasshoppers Zurich (în 1951) şi Levadia Maardu (în 1999).
Ludogoreţ Razgrad este echipa anului în Bulgaria! Dacă în 2010 formaţia patronată de Kiril Domusciev evolua în liga a treia bulgară, în 2012 va juca în Liga Campionilor! Cum a fost posibilă această evoluţie extraordinară? Fost patron la ŢSKA Sofia, Domusciev, un prosper om de afaceri bulgar, a investit masiv în echipă, după ce a preluat o fabrică de medicamente din Razgrad. Cu un buget de circa 10 milioane de euro şi cu cele mai mari salarii din ţara vecină, Ludogoreţ le-a luat faţa lui ŢSKA, Levski sau Litex şi a câştigat atât titlul, cât şi Cupa în Bulgaria, deşi nu a fost luată în seamă la începutul sezonului, fiind o nou-promovată. Iar ambiţia bulgarului nu se opreşte aici. Echipa tocmai s-a mutat pe un nou stadion de 6.000 de locuri, care a costat patru milioane de euro şi se pregăteşte să evolueze în turul doi preliminar al Ligii Campionilor!
Gargorov le-a adus titlul!
În lotul campioanei Bulgariei se află şi trei jucători care au trecut prin Liga I. Conform presei bulgare, cel mai bun om al lui Ludogoreţ în acest sezon a fost Emil Gargorov, mijlocaşul care a evoluat acum două sezoane la Craiova. Pe lângă Gargorov, la Ludogoreţ mai joacă Stanislav Genchev (ex-FC Vaslui) şi Vitinha (ex-CFR).
Este cel mai fericit moment din viaţa mea! La cinci luni după ce mă băteam la retrogradare în România cu Concordia, am ajuns să câştig eventul în Bulgaria!
Vitinha, fundaş Ludogoreţ
Ce surpriză în Bulgaria! O nou-promovată a reuşit să facă eventul, câştigând campionatul chiar în ultima etapă, în faţa lui ŢSKA Sofia (1-0)