Mult trâmbiţatul program guvernamental „Prima casă” loveşte din nou piaţa imobiliară.
În vara anului trecut a reuşit să stopeze sau chiar să inverseze trendul descendent al preţurilor. Efectele nu au durat mult, două-trei luni, aşa cum reiese din analizele companiilor imobiliare, însă a avut o contribuţie majoră asupra pieţei, în general.
Şi atunci, ca şi acum, autorităţile, în cunoştiinţă de cauză sau nu, reuşesc să intervină în evoluţia pieţei imobiliare - prin isteria creată de la începutul anului cu acest program.
Primul a fost Aurel Şaramet, şeful Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGIMM), care a anunţat cu câteva zile înainte de finele anului că instituţia nu mai primeşte dosare de la bănci din ianuarie.
Tot în acea perioadă, Elena Udrea, ministrul turismului, care a preluat şi Dezvoltarea Regională, a declarat că vrea să introducă şi casele ANL-ului în program.
Persoanele care pot cumpăra locuinţele ANL pot, de altfel, şi acum să acceseze un credit prin „Prima casă”, fără să fie scris negru pe alb în Monitorul Oficial că programul a fost modificat special pentru ele. Cel puţin aşa susţinea Pavel Belinski în toamna anului trecut, pe când se afla la conducerea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
Încă din primele zile din 2010, autorităţile s-au mobilizat şi, în ziua de Bobotează - 6 ianuarie -, au anunţat, mai întâi prin Ministerul Finanţelor Publice, că programul continuă în forma actuală, iar cei care vor să beneficieze de credite trebuie să prezinte ante contracte de vânzare-cumpărare până la 31 ianuarie.
Mai târziu, dar tot în aceeaşi zi, premierul Emil Boc a ieşit „pe sticlă” şi a anunţat că termenul este 15 februarie şi că, după această dată, programul va fi restructurat, aşa încât să se pună accent mai mare pe construcţia de case noi. Do