Asociaţia “Verde pentru Biciclete” şi Clubul Sportiv Gratzu lansează concursul „Descoperă Timişoara”. Sursa: Adi Piclisan
Acesta se adresează exclusive bicicliştilor care sunt provocaţi să găsească comorile oraşului, ştiute sau mai puţin ştiute. Concursul va lua startul pe 28 martie, iar înscrierile se pot face până atunci la una dintre adresele web:www.pedaleaza.ro, www.cs.gratzu.ro sau www.cupacetatilor.ro.
Ideea celei mai noi competiţii biciclistice este de a forma echipe de câte trei biciclişti, care, pe 28 martie, vor avea la dispoziţie trei ore în care să parcurgă un traseu anume ce cuprinde 30 de puncte de control, toate situate în locaţii istorice sau de interes turistic din Timişoara şi din apropierea oraşului.
„Am gândit competiţia ca un concurs pe echipe. Dacă unul dintre cei trei biciclişti are o problemă, ceilalţi coechipieri trebuie şi pot să-l ajute. Dacă nu se prezintă toţi cei trei biciclişti la punctele de control, nu primesc puncte”, spune Graţian Bolog, de al Clubul Sportiv Gratzu.
Startul va fi luat din Piaţa Unirii, respecuiv din faţa Palatului Baroc. La start, fiecare echipă va trage la sorţi primul punct de arbitraj de la care trebuie să pornească în cursă, iar de acolo trebuie să ajungă, în echipaj complet, la celelalte 29 de puncte de control ce le vor fi indicate pe o hartă, pe care o vor primi abia în momentul începerii concursului.
Organizatorii spun că acest concurs are şi menirea să scoată în evidenţă multe dintre „comorile” oraşului, pe care chiar şi timişorenii le cunosc prea puţin.
Este vorba de vechile monumente – Bastionul, Teatrul de Păpuşi, Catedrala Veche, Abatorul, sau de unele mai recente, dar la fel de interesante, cum este, de exemplu avionul de luptă din Calea Şagului.
@N_P