Deşi se pregăteşte de doar două săptămâni cu noua sa echipă CSMS Iaşi, portughezul Hugo Moutinho spune că s-a acomodat perfect atât cu sistemul de joc gândit de antrenorul Liviu Ciobotariu, cât şi cu noii colegi. Fostul mijlocaş al Severinului aşteaptă cu încredere meciurile "pe puncte" şi spune că Iaşiul se poate salva dacă obţine cel puţin 20 de puncte în retur.
"M-am integrat foarte bine în echipă, băieţii m-au primit excelent. Şi cu stilul de joc m-am acomodat, iar din punct de vedere fizic sunt foarte bine. Am avut unele probleme la picior la ultimul meci din Antalya şi nu am putut juca, dar sper ca luni să intru normal la antrenament, pentru că nu e nimic grav. Abia aştept meciurile oficiale, sunt optimist că ne vom salva de la retrogradare", spune Hugo Moutinho. Mijlocaşul portughez a precizat că ar juca pe orice post, numai să fie folosit de antrenor: "Cel mai bine mă simt la mijloc, dar nu contează postul. Pot să joc şi al doilea vârf, dar dacă mă pune antrenorul joc şi fundaş dreapta, nu contează. Pentru mine important este să joc, nu postul pe care evoluez".
Noua achiziţie a ieşenilor crede că CSMS se poate salva dacă obţine 20 de puncte în retur şi a găsit deja trei din cele patru formaţii pe care Iaşiul le poate depăşi în . "După părerea mea, Severinul, Bistriţa şi Universitatea Cluj sunt deja retrogradate. Sigur, orice se poate întâmpla. Şi pe Chiajna o dădea toată lumea retrogradată anul trecut şi aţi văzut ce retur a reuşit… Eu cred că dacă obţinem 20 de puncte în retur ne salvăm. Important este să câştigăm meciurile de acasă, indiferent de adversar, iar de afară să aducem câteva puncte. Nu ştiu care poate fi a patra echipă pe care să o băgăm sub noi, important să ne facem noi jocul şi să luăm punctele de care avem nevoie", a mai spus Moutinho.
Referitor la meciul cu , mijlocaşul ieşenilor este de