Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Construcţia unui parc în cartierul Tudor Vladimirescu, lăsată de izbelişte de autorităţi

Publicat in Adevarul, duminică 17 martie 2013 ·

Chiar dacă ne-am obişnuit ca parcurile din oraş să fie reabilitate, deşi asta înseamnă să fie montate aceleaşi jucării colorate şi kitschoase, aceleaşi modele de bănci şi acelaşi tip de pavaje, se pare că lipsa de fonduri cu care se confruntă municipalitatea face imposibilă terminarea proiectelor iniţiate în urmă cu câteva luni.

Un exemplu elocvent în acest sens în reprezintă parcul situat în apropiere de pârâul Poklos, pe strada înfrăţirii, în imediata apropiere a garajelor construite acum mulţi ani peste fostul teren de mini-fotbal. Un spaţiu verde perfect pentru joaca alături de căţel sau pentru ca cei mici să încingă un fotbal, urma să fie reabilitat complet şi transformat în parc. O veste bună pentru locatarii din zonă, deşi ştiau şi ei că acest lucru însemna crearea unui şantier în spatele blocului, care urma să perturbe liniştea din zonă. Şi deşi urma ca spaţiul verde să fie ”decorat” cu deja-clasicele tobogane şi hinte multicolore, lipsite de orice stil arhitectural, ca să nu le numim kitschoase, lumea a aşteptat cu nerăbdare venirea primăverii pentru a pune la încercare noul părculeţ, ce trebuia finalizat până acum.

Zona este acum pustie, deoarece nimeni nu vrea să-şi lase copiii să se joace printre gropi şi cărămizi.

Dar, surpriză! Criza economică ce afectează municipalitatea de ceva timp, a dus la sistarea lucrărilor în zonă, fiind lăsate în urmă grămezi de pământ, ciment şi nisip, fiind astfel stricat peisajul verde din apropierea garajelor aflate în zonă. ”Mai bine nu se apucau de nimic, dacă nu sunt în stare să finalizeze lucrările. Nouă ne era bine şi înainte, măcar aveau copiii o pată de verdeaţă pe care să se joace sau o bancă, unde să stăm şi noi la un suc, vara, pe înserat. Acum e doar beton şi nisip, e groaznic aici”, spune Maria Pop, 43 de ani, care locuieşte într-un bloc de pe strada Viitorului, aflat în imediata

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 2 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum o ora
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Amplă operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj într-o țară europeană. „Obiectivele de politică externă ale Kremlinului”

Ziare.com acum o ora
Serviciul de contraspionaj ABW din Polonia a anunţat joi, 28 martie, că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind acti

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei. Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare, având în vedere că nu sunt mare consumator de energie

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost o factură destul de mare, în contextul în care nu este un mare consumator de energie. „Folosesc un bec, un frigid

Cinci jurnalişti au fost arestaţi în Rusia. Unul dintre ei a fost bătut şi ameninţat cu violenţe sexuale

Ziarul de Iasi acum 29 minute
Cinci jurnalişti care lucrau pentru presa independentă au fost arestaţi miercuri seara şi joi în Rusia, unde represiunea împotriva oricărei provocări la adresa guvernului este în plină desfăşurare, relatează AFP. În cursul nopţii, poliţia i-a aresta

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 5 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 6 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Vremea

București
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

8°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale