Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lavinia Șandru: „Mi-ar fi rușine să descriu Parlamentul așa cum este în realitate”

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 9 iunie 2013 ·

După experiența de politician, actriță și jurnalist, vedeta Realitatea TV se gândește să-și facă debutul în lungmetraj

În fiecare duminică, de la 11.00 la 12.00, la Realitatea TV, Lavinia Şandru şi colegul ei Edward Pastia aduc „Perspectiva”, o emisiune de actualitate politică, economică şi socială. Cei doi dezbat timp de o oră, alături de invitaţi, evenimentele săptămânii trecute şi viitoare.

Până de curând, Lavinia Şandru era cunoscută publicului larg datorită activităţii sale politice, pe care a decis, însă, să o încheie în noiembrie 2012. Tot în 2012, fosta vicepreşedintă a UNPR a fost desemnată „Femeia Anului 2012” la Gala Femeilor de Succes organizată în România.

Lavinia Şandru a terminat Academia de Arta Teatrală din Târgu Mureş în 1997 şi şi-a demonstrat calităţi artistice jucând rolul principal în piesa „Mincinoasa” de J. J. Bricaire şi M. Lasaygues, de la Teatrul Metropolis din Capitală. „M-am simţit bine în toate ipostazele (politician, actor şi jurnalist n.r.). Toate trei au avantaje şi dezavantaje, părţi mai frumoase sau mai puţin frumoase, dar de fiecare data am încercat să fiu eu şi sper că am reuşit”, a spus realiyatoarea pentru EVZ.

Fostul politician a mărturisit însă că nu vrea să mai fie actriţă de teatru. „Urc pe scenă, dar nu ca să joc în piese de teatru. Poate într-un film”.

În ceea ce priveşte politica, Lavinia spune că nu regretă nimic, „poate doar că nu au fost mulţi colegii cu care am putut colabora. Atâţia câţi au fost însă au fost şi sunt în continuare oameni valoroşi, pentru că politica românească are şi mulţi neaveniţi, dar şi mulţi oameni bine pregătiţi şi mai ales bine intenţionaţi”.

Întrebată cum ar descrie Parlamentul României, ea recunoaşte că ar denatura puţin adevărul. „Cu siguranţă nu i l-aş descrie aşa cum este în realitate . Mi-ar fi mult prea rușine să-i spun că avem aproape 600 de oameni, dintre

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum o ora
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 3 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 59 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 3 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum o ora
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 4 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 5 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 3 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Un primar din Ecuador a fost împușcat MORTAL de doi indivizi. Este al doilea asasinat, în trei zile

Gandul acum o ora
Primarul unui oraş minier din sudul Ecuadorului a fost asasinat de doi indivizi, vineri, fiind a doua crimă de acest gen în trei zile. „În această dimineaţă, Jorge Maldonado, primarul din Portovelo, #ElOro, a fost victima unor focuri de armă care i-

Vremea

București
acum

sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
mar.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
mar.

2°/11°
Timisoara
acum

sâm.

1°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°
mar.

3°/9°