In conditiile in care paginile din jurul acestui articol sunt pline de stiri alarmiste despre ce se mai intampla prin economia reala, agenda politicienilor este dominata de teme care au legatura doar cu siguranta pozitiei lor politice. Declaratiile presedintelui din Ungaria il prezinta fara dubii pe Traian Basescu drept candidat la presedintie. Scandalul legat de Ministerul de Interne e rezultatul presiunilor politice si nu al dezbaterilor pe buget, cum a dat de inteles, in mod oficial, ministrul demisionar. Detinutii eliberati de sistemul corupt, armele furate dintr-o institutie lipsita de transparenta sau crimele de la Brasov atrag atentia politicienilor pentru ca ziarele si televiziunile sunt suficient de dornice de rating pentru a le supralicita. Cu siguranta, daca o alta tema va aparea in zilele urmatoare, ea va intrece in interes cursa actuala de dezvaluiri despre Gorbunov si prietenii sai din sala de forta.
In acest timp, are loc un eveniment cu adevarat important si cu efecte categoric mai ample asupra noastra, a tuturor, dar care a fost trecut in penumbra - definitivarea bugetului pe anul 2009. Fiindca, in ciuda declaratiilor de la finalul saptamanii trecute, acest proces nu s-a incheiat. Bugetul nu e inca finalizat, iar principiile sale, desi aprobate in sedinta de guvern, nu sunt inca deloc clare. Marirea de 5% pentru salariile bugetarilor a disparut, subventiile la medicamente se acorda, dar doar pentru cei cu venituri foarte mici, CAS-ul creste, iar bugetele de investitii sunt inca neconturate. Toate pe fondul unor analize ultraoptimiste cu privire la incasarile bugetare (infirmate de catre vestile care prezinta incasarile bugetare cu 20% mai mici in ianuarie). Avem, asadar, o dezbatere extrem de serioasa si de grava, care ar merita mult mai multa atentie din partea tuturor. Cu siguranta, firmele sunt interesate de asta. La fel, angajatii (nu d