Premierul Victor Ponta a declarat astăzi că Guvernul a moştenit adevărate "bombe" economice, precum situaţia Oltchim sau a Hidroelectrica, şi are obligaţia să le rezolve prin eliminarea corupţiei politice şi a avantajelor materiale de care beneficiază cei implicaţi în operaţiuni de fraudare a banilor publici. Pe de altă parte, Mihai Bogza, preşedintele Bancpost a spus că ”nu trebuie să răspunzi la un şmen cu un şmen“, referindu-se la decizia de a cere insolvenţa Hidroelectrica pentru a scăpa de contractele semnate cu “băieţii deştepţi”.
Premierul a cerut, la începutul şedinţei de astăzi a Guvernului, să fie găsite soluţii pentru rezolvarea "problemelor moştenite", menţionând în acest sens situaţia de la Oltchim sau Hidroelectrica.
"Trebuie să gestionăm toate problemele pe care le-am moştenit, inclusiv de natură economică. Ştiu situaţia foarte grea de la Oltchim, şi sper să facem tot ceea ce ţine de noi pentru a găsi soluţii, şi situaţia de la Hidroelectrica. Am moştenit o mulţime de bombe şi este obligaţia şi dreptul nostru, în baza mandatului legitim pe care l-am primit în urmă cu zece zile, de a gestiona aceste situaţii dificile şi de a trece peste ele împreună, făcând însă ceea ce fostele guverne nu făceau: în primul rând să explicăm cum stă situaţia, în al doilea rând să avem o abordare profesionistă şi în al treilea rând să înlăturăm orice fel de interes economic, corupţie politică şi avantaje materiale pentru cei care se aflau implicaţi în acest tip de operaţiuni, de fraudare practic a intereselor publice şi a banului public", a spus Ponta, potrivit Mediafax.
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a introdus la finele săptămânii trecute o cerere de intrare în insolvenţă la Tribunalul Bucureşti. Astăzi este primul termen de judecată în care instanţa hotărăşte dacă Hidroelectrica intră în procedura de