Mişcarea „Occupy Wall-Street" s-a extins în toată lumea. Dar s-a dovedit un fiasco total.

Ca şi în cazul revoluţiilor din Egipt, Tunisia şi Libia, manifestanţii s-au mobilizat pe internet cu ajutorul reţelelor de socializare Facebook şi Twitter. Bun, dar ce îi mână în luptă pe aceşti oameni? La o primă vedere, datoriile statelor şi criza financiară. Concret, nemulţumirea maselor legată de salvarea băncilor de către guverne. Mai concret, de ce dracu' să plătească guvernul meu cu banii storşi de la mine prin măsurile lui idioate de austeritate pentru a salva un gigant bancar?! Un motiv pertinent, zic. Numai că ce-a ieşit sâmbătă, 15 octombrie, ziua în care 951 de oraşe din 82 de ţări ar fi trebuit să fiarbă din cauza protestelor, a fost dovada clară că a gândi global nu are nicio legătură cu a acţiona global. Au ieşit nişte proteste de tot râsul. Mai puţin la italieni, unde Roma a fost zguduită de conflictele dintre forţele de ordine şi indignaţii care au dat foc la maşini şi au vandalizat câteva magazine. Japonezii au fost cam 200. Pentru Tokyo, asta înseamnă cam cât o coadă la aprozar. N-aveau nicio treabă cu cauza, ci scandau împotriva centralelor nucleare şi aveau pancarte cu „Eliberaţi Tibetul!". Foarte amuzanţi au fost şi indignaţii din capitala indoneziană, Jakarta, unde o grămăjoară de 20 de oameni - unii purtând măşti - s-au grupat în faţa Ambasadei Statelor Unite şi au scandat chiar împotriva SUA: „Vrem să arătăm că imperialismul american trebuie distrus", a spus Rudi Daman, liderul lor. Cred că nici nu le-a trecut prin cap celor care au fost arestaţi pe Wall-Street ce forme ciudate pot lua protestele în lume.

Şi cum martie nu lipseşte niciodată din post, Bucureştiul a fost şi el pe harta oraşelor care au protestat, chiar dacă este posibil ca mulţi să nu fi aflat încă. Nici n-aveau cum, pentru că o mână de indivizi au înfipt nişte cartoane înt