Cerere în căsătorie inedită, la cinema! Andrei în vârstă de 25 de ani a vrut să îşi surpindă iubita, aşa că a pus la cale un adevărat scenariu. A cerut-o de soţie la cinematograf. Tânărul a pregătit un scurt videoclip, inspirat din filmul „The notebook", care a rulat pe marele ecran înaintea propunerii.
Andrei a îngenunchiat în faţa iubitei şi i-a oferit inelul de logodnă în prezenţa prietenilor. Tânărul a declarat că este romantic din fire şi a vrut să îşi ceară iubita în căsătorie într-un mod cât mai original. ''Am avut emoţii mari. Nu a bănuit nimic şi mă bucur că am reuşit să o surpind. O iubesc şi vreau să fie alături de mine toată viaţa.'',a spus Andrei.
Căsătoria pe 19 octombrie
Prietenii l-au ajutat pe Andrei să pună totul la cale. Toată lumea a lucrat câteva luni la pregătirea videoclipului ''L-am ajutat cu idei, să pună la cale totul, şi când filmam îmi tremurau mâinile. A fost o cerere în căsătorie cu totul aparte. ”, a mărturisit un prieten.
Marele eveniment va avea loc pe data de 19 octombrie.
Tânăra a început să plângă în momentul în care a fost cerută în căsătorie. ''Este bărbatul ideal şi am spus DA imediat cum m-a cerut în căsătorie. Nu mă aşteptam la o astfel de surpriză din partea lui. Chiar nu am bănuit nimic'', a spus craioveanca.