Evenimentul Zilei vă spune şi poveştile celor pentru care decembrie 1989 a însemnat borna decisivă: cei morţi aici, dar şi cei care au ales să înceapă altă viaţă. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu

După ce ieri EVZ v-a prezentat aventura tragică a jurnaliştilor John Tagliabue (de la „New York Times”) şi John Daniszewski (de la Associated Press) răniţi la Timişoara, în timpul Revoluţiei, astăzi încheiem povestea alături de cei care au venit în România şi nu s-au mai întors acasă. Unii au murit, o englezoaică a ales să se stabilească aici.

Viaţa lui Alison Mutler e un basm post-modern: o tânără se îndrăgosteşte de o ţară despre care simte că i s-ar potrivi, aşa că începe să trăiască doar pentru a-şi împlini intuiţia feminină (despre care orice bărbat ştie că e sacră şi indiscutabilă).

Suntem în anii ’80, România e o ţară îndepărtată a unui dictator bătrân cu nume exotic: Nicolae Ceauşescu (nu demult, un tânăr lider comunist „charismatic” pe care îl chema la fel era plimbat de Regina Angliei cu trăsura pe elegantele bulevarde londoneze, dar nimeni nu-şi mai aduce acum aminte de asta). Alison Mutler e o adolescentă uşor rebelă şi foarte cochetă, care poartă pălării excentrice şi fuste scurte.

Când a fost pusă în faţa alegerii care i-a schimbat destinul – înscrierea la o facultate – Alison a ales să înveţe limba română, care se preda într-un departament special şi uitat la o Universitate din Londra. De ce?

Nu există niciun răspuns raţional la întrebarea aceasta, doar un implus pe care o domnişoară crescută în tradiţiile unei familii de clasă mijlocie britanică dintrun mic orăşel regal, Tunbridge Wells, nu şi l-a mai putut controla. Toţi credeau că va alege franceza, doar ea ştia că viaţa nu poate însemna să predea pentru totdeauna, undeva în provincie, o limbă pe care englezii nu o vorbesc decât dacă sunt obligaţi.