(prolegomene la pantalonii Cenuşăresei) Diane Ravitch, profesoară de ştiinţe ale educaţiei la New York University, s-a gîndit într-o zi să strîngă un teanc de manuale şcolare pe biroul său şi să-şi arunce ochii peste ele. Fostă secretar de stat adjunct pentru Educaţie în administraţia lui Bush senior, în anii '80, nominalizată în epoca Bill Clinton în Consiliul Naţional de Evaluare a activităţii educative din State, cu o carte de vizită onorabilă şi cu o credibilitate egală în ochii democraţilor sau ai republicanilor, doamna Ravitch s-a uitat ce s-a uitat prin manuale, după care, pe baza notelor luate, a scris o carte*. Iar această carte spune, pe bază de probe, că în ultimii 25 de ani, aproape pe nesimţite, în şcoala americană a apărut un neo-limbaj şi o neo-cenzură - un sistem de protecţie politic-corectă a tinerilor învăţăcei, în măsură să-i ferească de orice le-ar putea marca ireversibil psihicul fraged. Spre exemplu: femeile din manualele şcolare nu mai trebuie să fie stîlpii templului domestic, ci persoane care-şi cîştigă pîinea singure, în slujbe proprii; bărbaţii nu vor mai fi neapărat avocaţi sau doctori, ci tătici care încălzesc biberoane cu lapte. Pînă aici e ok - în fond, şi în viaţa reală s-au mai schimbat rolurile. Dar, atenţie la culoarea pielii celor ce fac chestiile astea! În manuale, afro-americanii nu vor mai fi prezentaţi ca atletici, iar asiaticii nu vor mai fi descrişi ca studioşi ai clasei - şi una şi alta ar accentua stereotipuri. Un editor de manuale a cerut excluderea unui text în care, de exemplu, o persoană fără vedere urca, cu efort şi eroism, panta unui munte: pe de o parte, pentru că din text reieşea că cei cu probleme de vedere ar fi dezavantajaţi în sporturile montane; pe de alta, pentru că textul putea ofensa elevii trăitori în zone de şes sau apropiate de nivelul mării, dezvoltîndu-le complexul de a nu şti cum e să urci pe-o