Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profit de 3 lei la Pilonul III

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 5 iunie 2009 ·

Profitul mediu pe fiecare participant la pensiile private obligatorii a fost, anul trecut, de aproximativ 7,5 lei.

Totodată, pentru cei circa 165.000 de participanți la pensiile de pe Pilonul III, profitul mediu a fost sub 3 lei. „Fondurile de pensii private din România au livrat până acum clienților noștri o performanță investițională excelentă”, a declarat Crinu Andănuț, președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat.

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au înregistrat, în 2008, un profit net de 30,5 de milioane de lei. De acești bani beneficiază toți cei 4,03 milioane de participanți cu contribuții virate în cursul anului precedent, potrivit datelor prezentate, ieri, de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Dacă ar fi să lăsăm această medie la o parte, unii participanți nu s-au ales nici măcar cu acei 7 lei profit, deoarece randamentele fondurilor la care au aderat au fost negative. Printre acestea se numără Prima Pensie sau Bancpost. În alte cazuri, precum ING sau sau BT Aegon, este foarte posibil ca profitul să fie ceva mai mare de acei 7,5 lei, având în vedere că randamentele lor au fost peste media totală. Aceeași regulă este valabilă și la pensiile de pe Pilonul III.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum o ora
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 3 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum o ora
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum 2 ore
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 4 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Alte două decese din cauza rujeolei, raportate în ultima săptămână/ Este vorba despre un tânăr din Argeş şi de o femeie din Bucureşti, ambii având şi alte afecţiuni

News.ro acum 2 ore
Alte două decese cauzate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), fiind vorba despre un tânăr de 26 de ani din judeţul Argeş şi de o femeie de 59 de ani din Bucureşti. Ambii aveau ş

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei. Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare, având în vedere că nu sunt mare consumator de energie

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost o factură destul de mare, în contextul în care nu este un mare consumator de energie. „Folosesc un bec, un frigid

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 7 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

17°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale