Mintea ta se complace ideii lucrurilor care se îmbină perfect, de aceea simplul act de planificare a viitoarelor evenimente te poate elibera de povara sarcinilor neterminate. Cu toţii ne planificăm evenimentele viitoare prin diverse metode, cea mai răspândită fiind cea a notiţelor de pe perete sau de pe frigider. O astfel de metodă, dar mult mai complexă, te poate ajuta să îţi planifici timpul eficient.
Dacă programul zilnic este unul foarte încărcat, la sfârşitul zilei te vei trezi într-o stare de paralizie cauzată de sarcini restante care apasă cu greutate pe umeri sau, mai bine zis, îţi îngreunează mintea. În acest sens, cartea lui David Allen, „Getting Things Done”, este un adevărat fenomen şi un îndrumător ideal. Succesul cărţii s-a ivit încă de la primele vânzări care au transformat-o, în final, într-un best-seller. Cartea propune un nou sistem de productivitate personală cunoscut sub numele de GTD, care, ulterior, a fost caracterizat drept „un nou cult al erei informaţiei”, scrie BBC.
În principiu, nucleul acestui nou sistem de productivitate personală constă într-o modalitate de organizare a lucrurilor pe care trebuie să le faci. Această practică a fost dezvoltată pe baza experienţei pe care David Allen, consultant în productivitate şi creator al metodei de gestionare a timpului GTD, a avut-o în relaţiile cu diverşi oameni care încercau să-şi planifice timpul. La zece ani de la lansarea cărţii în 2001, cercetarea ştiinţifică l-a prins din urmă pe acest înţelept al productivităţii şi a arătat de ce sistemul său este atât de popular şi de eficient.
Cum funcţionează sistemul GTD
Principiul-cheie din spatele sistemului de productivitate personală GTD este să-ţi notezi tot ceea ce trebuie să-ţi aminteşti, ca mai apoi să şi îndeplineşti ceea ce ţi-ai propus. Această metodă, în aparenţă foarte simplă, se bazează pe mai mult decât a nota şi a