Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: Roşiile româneşti de solar câştigă teren

Publicat in Adevarul, joi 2 iunie 2011 ·

Aproximativ 300 de kilograme sunt vândute zilnic la tarabele din piaţa Big. Legumele sunt produse în solariile de la Popeşti-Leordeni.

Clienţii sunt încântaţi de marfa proaspătă şi spun că sunt printre puţinele legumele pe care şi le mai permit. Mihaela Pavel(39 de ani), casnică, îşi face aprovizionarea doar de la câţiva comercianţi. „De obicei cumpăr o singură dată pentru a testa legumele. Dacă îmi place marfa, revin. Roşiile româneşti de solar mi se par excelente. De multe ori nu ştim ce cumpărăm pentru că aproape toatele legumele sunt din import, deşi pe etichetă scrie că sunt româneşti“, a spus femeia. Mihaela Pavel a adăugat că sezonul cald a obligat-o să schimbe şi meniul familiei. „Am trecut la dieta cu salate şi cred eu că este un lucru bun. Mâncăm legume şi fructe, chiar dacă preţurile sunt piperate. N-avem ce face, ne adaptăm din mers, chiar dacă puterea de cumpărare a scăzut mult faţă de anii trecuţi“, a spus femeia.

Peste 3 săptămâni, prima recoltă

Alexandru Tănase, producător de legume din comuna Dichiseni, spune că roşiile româneşti nu s-au copt încă. Bărbatul este de părere că fiecare comerciant este liber să afişeze pe etichetă ce doreşte despre produsul pe care îl vinde. „Prima recoltă va fi gata peste trei săptămâni. Deocamdată, nu s-a copt nimic. Eu am legume autentice. Nu le forţez coacerea cu nicio soluţie. Asta este marfă românească“, ne-a declarat producătorul. Tănase mai spune că întârzierea apariţiei legumelor româneşti a fost cauzată de temperaturile scăzute din timpul nopţii. „S-a dat totul peste cap. Ziua a fost cald, începând din februarie, iar noaptea frig, lucru care a dăunat“, a spus Tănase.

Locul I în topul afacerilor

Vânzătorii de roşii de solar sunt bucuroşi că au clienţi şi că nu rămân cu marfa pe tarabe. Gheorghe Anghel(60 de ani) face comerţ de 42 de ani când a început să vândă banane la cazinoul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 53 minute
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum o ora
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Ce a pățit asistenta de la maternitatea Ploiești care a încurcat doi bebeluși la externare. Greșeala, descoperită de una dintre mame

Ziare.com acum 3 ore
Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă, a precizat joi, 28 martie, pentru Agerpres, manag

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 3 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Ministrul Transporturilor: România are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că ţara noastră are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie, iar în prezent sunt implementate - proiectare şi execuţie contracte pentru construirea altor 729 km de

Cătălin Cîrstoiu: O să îmi iau concediu pe perioada campaniei electorale / Nu cred că bucureştenii vor un primar ca Nicuşor Dan. Ca Piedone, nici atât

HotNews acum o ora
Candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, consideră că bucureştenii „nu îşi doresc un primar ca Nicuşor Dan”, ci un primar „echilibrat, care să dea sănătate oraşului”. El a precizat că îşi va lua concediu din funcţia de

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum 2 ore
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 39 minute
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale