Nu am văzut de când sunt ziarist o campanie electorală mai plictisitoare, marcată de atât de multe blaturi între partide care, la televizor, se urăsc de moarte.

De aceea, Victor Ponta îmi înseninează ziua atunci când vine şi spune câte o năstruşnicie, complet neaplicabilă şi pe care o va uita peste câteva zile. (Vă invit să citiţi pe site-ul guvernului stenograma conferinţei de presă în care primul-ministru îl roagă pe reporter să-i amintească ce a declarat în urmă cu o săptămână!). Povestea devine însă cu adevărat amuzantă când observi că exact aceleaşi basme pe care le lansează acum Ponta le spunea şi Emil Boc, pe la începutul mandatului. Azi, episodul "salarii nesimţite".

Vă mai amintiţi că Boc a consacrat termenul. Prin februarie 2010, fostul premier începuse să vâneze astfel de salarii în afara sistemului bugetar şi a lansat nişte aluzii chiar la veniturile guvernatorului BNR. Până la urmă, Boc s-a limitat la directorii de companii, care nu pot câştiga mai mult decât un secretar de stat. Acum, noul premier vine puternic din urmă şi perfecţionează proiectul Boc, propunând limitarea tuturor salariilor din companiile de stat, precum şi supraimpozitarea bugetarilor care câştigă peste 4.500 de lei pe lună. "Dacă sunt atât de buni să se ducă la companii private", i-a îndemnat Ponta pe subalternii săi.

Sunt convins că imensa majoritate a românilor, care au salarii sub 1.000 de lei pe lună, privesc cu bucurie la intenţiile lui Ponta. Şi probabil că au dreptate atunci când se gândesc că în majoritatea companiilor de stat avem un management ineficient şi corupt. Dar plafonarea, otova, a tuturor salariilor este o prostie, care nu va rezolva nimic. Nu va face decât să-i descurajeze pe puţinii care sunt corecţi şi competenţi. Îi va încuraja pe puţinii fraieri care nu fură să înceapă de acum înainte. În loc să ia astfel de măsuri populiste,