Am fost la „Zilele Pamfil Şeicaru” din Buzău, prilej de discuţii despre presă. Cu inimosul Sorin Burlacu de la Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”, cu colegii de la „Opinia Buzăului”, cu zeci de adolescenţi…
Da, este adevărat! Presa scrisă se află într-o criză, pentru că România este ţara televiziunilor. Lipseşte obiceiul de a citi ziarul de dimineaţă, la cafea sau în metrou, autobuz. În Ungaria, care este o ţară cu populaţie mult mai mică, se citeşte presă scrisă de trei ori mai mult decât în România. Ziarele nu au trăit niciodată, cu excepţia anilor 90, din vânzări şi sunt mai multe cauze. Ci din reclamă. Astăzi, fabrica Letea s-a închis şi hârtia este importată, iar costurile de redacţie ajung la nivel european: 1 euro pe exemplar. Gândiţi-vă deci ce ar însemna să vinzi un exemplar de ziar cu 4,5 lei, cât ar însemna să îţi acoperi cheltuiala. Tema tabloidizării mi se pare falsă.
Sunt împotriva factorului educaţional al presei. Vrei să faci şcoală, te duci la şcoală! De cultură se ocupă un triunghi strategic: familia, şcoala şi biserica. Dacă vrei presă, o iei ca entertainment. Presa este un bussines. Cine vine cu idei: „Voi, presa, faceţi cultură!” nu ştie ce vorbeşte. Presa este un produs care răspunde regulilor comerţului. Valoarea ştirii s-a modificat. Pe vremuri, când citeai un ziar, o făceai pentru valoarea informaţiei şi era accesibilă unei anumite categorii sociale. Acum, primim 20 de ştiri gratuit într-un minut doar dacă dăm drumul la radio. Ştirile au început să se urce ca nişte ţânţari pe publicitate.
Unul dintre cele mai mari ziare din Turcia este format doar din fotografii care au explicaţii. De ce? Pentru că 60% din populaţia Turciei este analfabetă. Ăla ia ziarul şi îşi dă seama doar din poze ce se întâmplă. Nu îi cere nimeni să civilizeze Turcia. Noi, românii, nu suntem cei mai proşti din Europa. Cea mai conservatoare ţară, Marea Bri
