Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nemţenii îşi pot plăti gazul şi curentul la staţiile OMV

Publicat in Adevarul, marți 19 martie 2013 ·

Compania E.ON a încheiat un parteneriat datorită căruia nemţenii îşi pot achita facturile la curent şi gaz la benzinăriile OMV.

Prin parteneriatul încheiat cu Westaco Express, noua modalitate de plată se poate realiza la toate cele 160 de benzinării din ţară. Avantajul acestui serviciu este că banii vor fi trimişi campaniei în câteva minute de la primirea lor.

De când au renunţat la caseriile E-On din cadrul Centrelor de Relaţii cu clienţii, reprezentanţii companiei au găsit alte modalităţi de plată a facturilor. În prezent consumatorii pot achita facturile la bănci, la magazinele dotate cu PayPoint şi Payzone.

Nemţenii nu s-au obişnuit încă cu noile modalităţi de plată a facturilor. “Nu sunt mulţumită deloc că au închis casieria. La magazinul de lângă bloc duceau banii după două săptămâni şi m-am trezit cu restanţe. La bancă nu mai primesc banii la ghişeu şi nu ştiu să folosesc aparatul, de aceea îmi plăteşte băiatul meu”, a declarat Maria Popa, o pensionară din Neamţ.

Pentru a încuraja folosirea aparatelor de plată a facturilor, băncile au introdus comision pentru plata la ghişeu. “La banca noastră comisionul este de 4 lei pentru persoanele care au cont la noi şi 8 lei pentru celelalte”, a declarat angajata a unei bănci.

Consumatorii mai ocupaţi pot efectua plăţile online, prin crearea unui cont pe E.ON Myline. Utilizatorii contului au posibilitatea de a vedea formatul electronic al facturii. La plata facturilor nu se percepe niciun comision.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mutare NEAȘTEPTATĂ. Robert Negoiță nu exclude să candideze în locul lui Cătălin Cîrstoiu dacă PSD îi cere

Gandul acum 51 minute
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD îi cere acest lucru. Am avut mai multe discuții. … N-a

Exercițiu militar la Tulcea. Participă forţele terestre, aeriene şi navale

Ziare.com acum o ora
Ministerul Apărării organizează începând de joi, 18 aprilie, un exerciţiu de instruire cu termen scurt de notificare, în judeţul Tulcea, la acesta participând militari din Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale, cu mijloace tehnice, inc

Preotul Nicolae Tănase: Fetele frumoase atrag băieţi şi, pe urmă, băieţii intră în puşcărie că au tras de fete. Vor face puşcărie, dar fetele nu sunt chiar nevinovate. Dacă el face şase ani de puşcărie, să facă şi ele trei, patru luni

News.ro acum o ora
Preotul Nicolae Tănase de la Valea Plopului a declarat, la Constanţa, că fetele care sunt agresate sexual ar trebui să intre la închisoare, afirmând că “fetele frumoase atrag băieţi şi, pe urmă, băieţii intră în puşcărie că au tras de fete”. El a ar

Teheranul spune că şi-ar putea revizui "doctrina nucleară", din cauza ameninţărilor israeliene

News.ro acum 31 minute
Iranul şi-ar putea revizui "doctrina nucleară" ca urmare a ameninţărilor israeliene, a declarat joi un comandant de rang înalt al Gardienilor Revoluţiei, trupele de elită ale republicii islamice, ceea ce generează îngrijorare cu privire la programul

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 5 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum 5 ore
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

Ciolacu: Un obiectiv strategic al parteneriatului cu Emiratele Arabe Unite este îmbunătățirea Aeroportului Otopeni

Wall-Street.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat joi că extinderea şi modernizarea Aeroportului Otopeni, a infrastructurii portuare şi feroviare, investiţiile în energia verde şi în procesare alimentară sunt obiectivele strategice ale parteneriatului comerc

20 de copii rămași blocați în Dubai au fost transportați în Abu Dhabi și vor ajunge acasă cu avionul premierului Ciolacu

Adevarul acum o ora
Ministrul de Externe, Luminița Odobescu, a declarat, joi, cu privire la situațiile unor grupuri de români rămași blocați în Dubai din cauza inundațiilor, că atât Ambasada României din Emiratele Arabe Unite, cât și Consulatul General, au fost în cont

Parchetul European face percheziții în Botoșani: Fraudă de 160.000 de euro, bani ce ar fi trebuit să fie utilizați pentru pregătirea tinerilor

Wall-Street.ro acum 4 ore
Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei anchete ce vizează o fraudă de 160.000 de euro, care implică fonduri UE pentru

Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş/ Decizia este definitivă

News.ro acum 4 ore
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.

Vremea

București
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

5°/10°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°