Poliţiştii de la Orşova au efectuat în această după-amiază o percheziţie la domiciliul unui angajat al Primăriei Orşova, acuzat de delapidare.
Oamenii legii aveau informaţii că angajatul Primăriei Orşova, în vârstă de 57 de ani, avea acasă mai multe bunuri, proprietatea instituţiei unde lucrează.
Astăzi, au pus în executare un mandat de percheziţie la domiciliul acestuia, ocazie cu care au descoperit, aşa cum se aşteptau, mai multe bunuri care aparţin primăriei. Este vorba de instalaţii ornamentale specifice sărbătorilor de iarnă, aparate electrocasnice (un aragaz), corpuri de iluminat, cabluri electrice, mochete şi prelate, mobilier stradal (scaune din plastic, topuri din lănteţi).
Bunurile au fost ridicate, sigilate şi depuse la Primăria Orşova, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi, Nicolae Lohon.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare. Angajatul Primăriei este internat de câteva zile la o unitate spitalicească din judeţul Timiş.