Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Diaconescu, „Micul Mozart” al Reşiţei, cel mai bun pianist cărăşean

Publicat in Adevarul, luni 11 ianuarie 2010 ·

Adrian Diaconescu a descoperit pianul la vârsta de şapte ani. Unul dintre cele mai importante premii l-a câştigat anul trecut, la Concursul Naţional „Irina Şaţchi”, de la Vâlcea.

PROFIL

Născut. 09.12.1998

Studii. Elev la Liceul de Artă Sabin Pauţă din Reşiţa, în paralel elev la Şcoala Populară de Arte Reşiţa

Ocupaţia. Pianist

Familia. Necăsătorit

Adrian studiază pianul de când era în clasa I, întrucât şi-a manifestat din copilărie dorinţa de a urma o şcoală de muzică. Reşiţeanul urmărea de mic toate spoturile publicitare şi programele de muzică.

„Mi-a plăcut muzica mereu, poate şi la vârste la care nu întelegeam foarte bine ce presupune aceasta. Mi-au povestit părinţii că la vârsta de trei ani eram foarte atent la televizor atunci când apărea o reclamă cu Pavarotti. Şi de câte ori apărea un spot mă opream din joacă şi eram magnetizat de televizor, nu mai aveam reacţie la nimic”, a povestit tânărul reşiţean.

Atenţi la parcursul lui Adrian, părinţii şi bunicii au observat că băiatul avea înclinaţii spre artă, fapt pentru care au început să îi cumpere instrumente muzicale de jucărie. „Bunicul le-a spus părinţilor că am talent, iar pe baza observaţiilor atente asupra mea, ei au decis să îmi cumpere o orgă pentru copii. A fost un cadou de care m-am bucurat enorm. Atunci am început să iau contact cu această lume superbă”, a spus Adrian. În clasa I, părinţii au decis să aleagă pentru Adrian Liceul Sabin Păuţa din Reşiţa, acolo unde, talentat fiind, băiatul s-a remarcat încă de la primele concursuri la care a participat. La doar un an după ce a învăţat să cânte, elevul a început să participe la competiţii.

Premii la fiecare concurs

Primele emoţii le-a simţit la Concursul Johann Sebastian Bach, unde a primit diploma de excelenţă. Concursul s-a ţinut la Cluj, în 2007. Apoi, din clasa a III-a, a participat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 33 minute
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum 17 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 46 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 51 minute
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 2 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum o ora
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Un poliţist a fost găsit mort, într-o benzinărie din Focşani! Avea 43 de ani

Cancan acum 33 minute
Scene șocante într-o benzinărie din Focșani! Un polițist de penitenciar a fost găsit fără suflare. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu bărbatul în vârstă de 43 de ani? Descoperire macabră într-o benzinărie din Focșani. Oamenii legii au fost alertați în da

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 15 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Alexandru Rafila: Vreau să găsim o soluţie legislativă care să permită şi o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că vrea să găsească împreună cu colegii lui o soluţie legislativă care să permită o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers, el

Reuters: O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este adăpostită de China, arată imagini din satelit

News.ro acum o ora
China asigură acostarea unui cargo rusesc sancţionat de SUA, implicat în transferuri de arme nord-coreene către Rusia, potrivit unor imagini din satelit văzute de Reuters. Dovezile sunt de natură să susţină îngrijorările tot mai mari ale SUA cu priv

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

10°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°