Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Aduce speranţa copiilor săraci

Publicat in Adevarul, marți 25 mai 2010 ·

Lucrează în sistemul de protecţie socială de aproape 14 ani şi s-a ataşat de copiii pe care îi are în grijă. Deşi visul lui era să lucreze în silvicultură, a ales să le facă viaţa mai bună celor nevoiaşi.

A urmat Liceul Silvic din Râmnicu Vâlcea, fiind îndrumat de către părinţii săi, care erau oameni simpli de la ţară şi dorinţa lor era ca Gheorghe Milosteanu să îmbrăţişeze o astfel de profesie. „Lucrurile au luat o altă întorsătură după terminarea liceului, în sensul că la un an după finalizarea studiilor, mi-am pierdut mama, şi a trebuit să îmi schimb orientările, din cauza problemelor financiare ale familiei“, spune acesta. Deşi se pregătise pentru Facultatea de Silvicultură din Braşov, a renunţat şi şi-a schimbat orientarea profesională. „M-am angajat la Ocolul Silvic Târgu-Cărbuneşti şi am urmat şi cursurile Facultăţii de Filosofie, la fără frecvenţă. Mi-am ales o facultate care putea fi urmată la fără frecvenţă şi chiar dacă nu am făcut materii adiacente în liceu, m-am gândit că pot să învăţ o materie pe care nu o studiasem în liceu şi să dau examen la facultate din această materie. Mi se părea o facultate fascinantă, întrebările şi răspunsurile filosofice erau interesante, mi-am elucidat unele răspunsuri cu privire la viaţă, lume sau religie“, adaugă Gheorghe Milosteanu. Apoi, a lucrat la Uniunea Tineretului Comunist, cu jumătate de normă, iar cealaltă jumătate de normă a avut-o ca tehnician la IFET Târgu-Jiu. A fost şi profesor de ştiinţe sociale la Lic Ecaterina Teodoroiu din municipiu. „Am profesat trei ani, mi-a plăcut foarte mult, am regretat că nu am rămas în sistemul de învăţământ, m-am înţeles foarte bine cu elevii şi colegii. Mă bucur când mă întâlnesc cu foştii elevi, care îşi aduc aminte de mine şi nu am cuvinte de critică. După părea mea, în viaţă trebuie să ai nişte limite nici indulgent până la Dumnezeu, nici exigent din calea-afară“, mai sp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal de un bărbat / Acesta a fost dus la audieri de către poliţişti

News.ro acum o ora
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal, joi seară, de un bărbat. Acesta a fost dus la audieri de către poliţişti ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 59 minute
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 2 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum 3 ore
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Rusia a primit un avertisment scris de la SUA înainte de atacul terorist de la Moscova

Ziarul de Iasi acum 2 ore
Casa Albă a respins joi ca fiind un „nonsens” acuzaţia Rusiei privind implicarea Ucrainei în atacul de săptămâna trecută de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, soldat cu peste 140 de morţi şi sute de răniţi, afirmând că este clar

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 2 ore
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ministrul Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi şi doar 20% din banii primiţi au fost cheltuiți

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat joi seară, într-o emisiune la Prima News, că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență), el precizând că România a primi

Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare pentru fraudă de miliarde de dolari prin intermediul platformei sale de criptomonede FTX

News.ro acum 3 ore
Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare de către un judecător american, pentru că a furat 8 miliarde de dolari de la clienţii platformei de criptomonede FTX, acum falimentară, pe care a fondat-o, transmite Reuters. Judecăto

Vremea

București
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

10°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale