În lunile de vară au scăzut atât producţia şi vânzările de mărfuri, cât şi cererea pentru noi contracte. După mai bine de şase luni de creştere continuă, în care a scos practic economia din recesiune, industria românească a început să dea semne din ce în ce mai îngrijorătoare de scădere.
Creşterile din prima parte a anului, când la export se trimiteau şi cu 20% mai multe mărfuri decât în perioadele anterioare, au fost tot mai mici, după care s-au transformat în scăderi. Industriaşii au ajuns astfel ca, în august, să consemneze minusuri atât la cifrele de afaceri şi la producţie, cât şi - ceea ce e mai rău - la comenzile noi reprezentând cererea pentru viitorul apropiat.
Datele centralizate la Institutul Naţional de Statistică arată că per ansamblu în august au scăzut, faţă de iulie, producţia industrială cu 7,1%, vânzările cu 3,6% şi comenzile cu 0,6%. Asta după ce şi în iulie scăzuseră, faţă de luna anterioară, producţia cu 1,8%, vânzările cu 4,2% şi comenzile cu 8,1%.
Probleme grele în industria uşoară
Sectorul în care scăderile consemnate în această vară sunt dintre cele mai drastice este cel în care se produce îmbrăcăminte, încălţăminte şi diverse articole de pielărie-marochinărie, adică în industria uşoară.
Aici avem, în august, o contracţie a cererii şi a vânzărilor cu 14%, iar la producţie - cu 23%. Un alt sector în care cererea a scăzut cu peste 14% este cel al bunurilor de folosinţă îndelungată. Scăderi importante ale comenzilor din august faţă de cele din luna anterioară au mai fost consemnate în fabricarea echipamentelor şi a mijloacelor de transport - altele decât autovehiculele (-47%), industria bunurilor de uz curent (-7,1%) şi industria chimică (-5,9%). Cifrele de afaceri au scăzut în sectorul de prelucrare a cărbunilor şi ţiţeiului (-13,8%), fabricarea mijloacelor de transport rutier (-24,1%) şi a altor mijloace de transp