Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorul accidentului cumplit de pe Şoseaua Alba Iulia era băut şi sunt indicii că ar fi avut permis de conducere fals

Publicat in Adevarul, marți 3 aprilie 2012 ·

Anchetatorii spun că Viorel Florin Mărunţel s-a urcat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice, rezultatul probelor de sânge fiind de 1,30, respectiv 1,10 alcool pur în sânge.

Ceea ce bărbatul le-a povestit medicilor de la spital, şi anume că ar fi băut mai multe beri în seara accidentului, a fost confirmat de rezultatul probelor de sânge.

Mai mult, anchetatorii spun că în acest caz sunt indicii că permisul de conducere al bărbatului de 28 de ani ar fi fals.

„Şoferului i s-au recoltat probe biologice în urma cărora s-a stabilit că acesta prezenta, la prima probă o alcoolemie de 1,30 mg alcool pur în sânge, iar la cea de-a doua, 1,10 mg alcool pur în sânge, existând, totodată, indicii că permisul de conducere deţinut ar fi fals, context în care procurorii au dispus faţă de acesta luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea”, se arată într-un comunicat al Ministerului Public.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

În noaptea de 29 spre 30 martie, bărbatul, aflat la volanul unui autoturism Opel, a derapat şi s-a încolăcit în jurul unui stâlp de iluminat public, pe Şoseaua Alba Iulia din Sibiu.

În urma impactului, maşina a rupt o ţeavă de gaz şi a luat foc, iar tânărul de 19 ani aflat pe locul din dreapta nu a mai avut nicio şansă.

Poliţiştii spun că bărbatul circula cu viteză, iar acul vitezometrului s-a blocat la 160 de kilometri la oră.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum 14 minute
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum o ora
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Arbitrul delegat la meciul dintre U Craiova și Rapid

HotNews acum 15 minute
Istvan Kovacs va conduce meciul dintre CS U Craiova și Rapid, partidă contând pentru etapa a doua din play-off-ul SuperLigii României la fotbal. Istvan KovacsFoto: Orange Pics BV / Alamy / Alamy / Profimedia >> Patronul Rapidului, mesaj pentru supor

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Erdogan, prima vizită în SUA în mandatul lui Joe Biden

HotNews acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii pe 9 mai, a anunţat vineri un responsabil turc din sfera securităţii, scrie Reuters. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia Va fi prima vizită a lui E

A distrus mareșalul Antonescu Masoneria? Informații noi despre atitudinea anti-masonică în cel mai recent număr Evenimentul Istoric

Capital acum 4 ore
Lună de lună, revista Evenimentul Istoric oferă cititorilor săi documente autentice, studii și interviuri exclusive, abordând teme captivante din istoria recentă, atât națională, cât și internațională. În numărul său cel mai recent, revista prezintă

Drulă: Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă veniţi să explicaţi cum e posibil ca o dronă militară să se plimbe fără a fi detectată în spaţiul aerian al României

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a declarat, după anunţul Ministerului Apărării privitor la descoperirea unor elemente de dronă în Insula Mare a Brăilei, că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să explice de ce nu există apărare antiaeriană în zonă, în co

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°