Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum stai cu banii de pensie, la 3 ani după ce i-ai dat pe mâna altora?

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 17 septembrie 2010 ·

Astăzi se împlinesc 3 ani de la startul campaniei de aderare iniţială la fondurile de pensii obligatorii administrate privat (Pilonul II). Între timp, piaţa s-a consolidate printr-o serie de fuziuni, iar activele gestionate de cei 9 administratori au urcat la peste 3,7 miliarde de lei (875 de milioane de euro). Sursa: Theo Pana

La sfârşitul perioadei iniţiale de aderare, care a debutat pe 17 septembrie 2007 şi s-a încheiat pe 17 ianuarie 2008, cele 18 fonduri de pensii administrate privat aveau 4.156.316 participanţi, dintre care doar 332.706 persoane au fost repartizate aleatoriu (‘loterie’), potrivit datelor publicate de Comisia de Supraveghere a Sistemului Privat de Pensii (CSSPP).

În luna august 2010, CNPAS a repartizat aleatoriu 15.800 de persoane, cu aproape un sfert mai puţine decât în decembrie 2009. În primele 8 luni din 2010, 153.300 de persoane au fost distribuite aleatoriu.

În ceea ce priveşte contribuţiile, în luna august 2010, 4,8 milioane de participanţi erau înregistraţi cu cel puţin o contribuţie virată la cele nouă fonduri de pensii administrate privat active, de la începutul virării acestora în sistem (mai 2008). Creşterea faţă de decembrie 2009 a fost cu 5,0%, iar faţă de august 2009 cu 8,3%. Comparativ cu luna iulie 2010, creşterea numărului de participanţi a fost cu 0,5%.

Cea mai mare parte a participanţilor (60%) au mai puţin de 35 de ani. De asemenea, mai mult de jumătate dintre aceştia sunt bărbaţi.

Activele nete gestionate de cei 9 administratori ajuns la peste 3,7 miliarde de lei la finele lunii august 2010, în creştere cu 55,5% faţă de decembrie 2009. Comparativ cu luna iulie, în august activele fondurilor de pensii s-au rotunjit cu 4,2%.

Sursa:CSSPP

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

Două copile de 13 ani, dispărute de acasă. Poliția cere ajutorul populației

Ziare.com acum o ora
Două fete de 13 ani, din judeţele Botoşani şi Argeş, sunt căutate, marţi seară, 16 aprilie, de poliţişti, după ce au dispărut de acasă. "Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 4 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova vor avea loc la 20 octombrie, concomitent cu referendumul pentru aderarea la UE / Ce arată sondajele

HotNews acum o ora
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, precum şi referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană (UE), iniţiat de şefa statului, Maia Sandu, vor fi organizate în aceeaşi zi, pe 20 octombrie 2024, a anunţat marţi preşedintele Parlamentului

DOLIU în lumea bisericii! A murit Părintele Ioachim, de la Cernica, la doar 49 de ani

Gandul acum o ora
Este doliu la Mănăstirea Cernica, după ce unul dintre cei mai iubiți preoți a murit la doar 49 de ani. Părintele ieromonah Ioachim Enea de la Mănăstirea Cernica a murit luni, 15 aprilie 2024. Acesta s-a născut la 20 februarie 1975, în localitatea Ce

Marcel Ciolacu, către românii din Qatar: Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România, în acest moment / Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, o întâlnire cu românii stabiliţi în Qatar, cărora le-a transmis că este convins că în această ţară câştigă mult mai bine din punct de vedere financiar, decât ar câştiga în România, dar le-a transmis şi că îşi

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 6 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Vremea

București
acum

22°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

8°/14°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/12°
Constanta
acum

18°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/8°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
sâm.

1°/12°
Timisoara
acum

mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°
sâm.

3°/15°