Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Armată" medievală pentru Cetatea Alba Iulia

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 9 aprilie 2009 ·

Cetatea Alba Iulia va avea, de la sfârşitul lunii, propria ”armată” medievală, care va fi formată din peste 50 de soldaţi, organizaţi în trei corpuri: unul de artilerie, unul de infanterie şi unul de cavalerie. Sursa: Mihaela Moraru Prin înfiinţarea ”armatei medievale”, autorităţile locale vor să le ofere turiştilor care trec pragul cetăţii de tip Vauban din Alba-Iulia un program artistic complex. Dacă până acum, Garda Traseului celor Trei Fortificaţii organiza în fiecare sâmbătă un ceremonial militar, cu un scurt traseu prin cetate, încheiat cu trei salve de tun, de la începutul lunii viitoare ceremonialul va avea loc zilnic, la prânz. Şi traseul va fi mai lung, militarii urmând să treacă pe sub toate cele trei porţi care au fost restaurate: poarta I, poarta a III-a şi poarta a IV-a.

Ceremonia oficială, pe 25 aprilie

Cosmin Suciu, reprezentantul firmei care administrează Traseul Celor trei Fortificaţii, spune că toţi soldaţii vor fi îmbrăcaţi în uniforme habsburgice din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, atunci când a fost construită fortificaţia din Alba Iulia.

Ceremonia inaugurală a ”armatei” Cetăţii Alba Iulia va avea loc pe 25 aprilie, când este serbată ”Ziua Cetăţii”. Tot atunci va fi inaugurat oficial şi podul mobil de la poarta a III-a, reconstruit după planurile aflate într-o arhivă din Viena.

Lucrările de restaurare au durat aproape 10 ani, fiind întârzitate din cauza finanţării deficitare. În total, costurile s-au ridicat la aproximativ 3,3 milioane de lei.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 2 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Emisiunile zilei de vineri, 19 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 2 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum o ora
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 7 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 6 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 6 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului, dacă SUA nu trimit mai mult ajutor militar, avertizează Directorul CIA

HotNews acum 2 ore
Directorul CIA, Bill Burns, a avertizat joi că, dacă SUA nu trimit mai mult sprijin militar, Ucraina ar putea pierde războiul împotriva Rusiei până la sfârşitul anului, relatează CNN. „Există un risc foarte real ca ucrainenii să piardă pe câmpul de

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 4 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
lun.

6°/13°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
lun.

4°/12°
Timisoara
acum

vin.

3°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/6°