Reportajul avea titlul «Când m-am ridicat, aveam blugii plini de sânge», iar autorul se numea Mihai Răzvan Ungureanu.

Marţi, 13 martie, a fost o zi cu ghinion pentru presa română. Şi întâmplător, sau poate că nu, ghinioanele au lovit în acelaşi loc. Dimineaţa a început cu o ştire măsluită la Antena 1, în care o nefericită cu microfon a pus o precupeaţă din piaţă să joace rol de bugetară sărmană. Ar fi rămas, poate, un episod răzleţ de turmentare jurnalistică dacă n-ar fi venit seara, la Antena 3, ceea ce se anunţa a fi o ciocnire a civilizaţiilor, o finală de campionat mondial, o bătălie de la Kursk. Când colo, am asistat la un Austerlitz de fix două minute, adjudecat de Mihai Răzvan Ungureanu în momentul în care a cerut precizări asupra semnificaţiei cuvântului „salutar", iar interlocutorul său a arătat că nu le deţine. Restul a fost agonia unui Mihai Gâdea într-un meci în care nu era nici arbitru ca să dicteze KO, nici antrenor care să arunce prosopul. Cel puţin aşa s-a văzut la televizorul meu. La alte televizoare e posibil să se fi văzut altfel, drept urmare e de aşteptat ca în zilele următoare să vină puhoi de analişti şi psihanalişti care să ne arate că noi, ceilalţi, ne înşelăm.

Flash-back. Într-una dintre ultimele zile ale lunii decembrie 1989, revista „Opinia studenţească" din Iaşi publica un emoţionant reportaj în care autorul, un tânăr student, scria cum şi-a petrecut revoluţia la Cluj şi cum a văzut el măcelul de acolo. Reportajul avea titlul „Când m-am ridicat, aveam blugii plini de sânge", iar autorul se numea Mihai Răzvan Ungureanu. Marţi seara, la „Sinteza zilei", am avut dovada că meseria de jurnalist rămâne lipită de oamenii înzestraţi chiar şi la două decenii de când aceştia nu o mai practică, iar de ceilalţi nu se lipeşte nici când o practică zi de zi.

Pentru cine are chef, propun un exerciţiu de imaginaţie. Revedeţi emisiun