Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întâlnirile ratate ale geniilor

Publicat in Adevarul, vineri 15 martie 2013 ·

Contactul direct cu o figură pe care o admiri în mod real, neţărmurit, este câteodată mai bine să fie evitat, să rămână o perpetuă potenţialitate. În plus, anumite lucruri trebuie să se păstreze neactualizate, să rămână “sub pecetea tainei” – este ceea ce un spirit superior înţelege în timp. Nu e vorba musai de lucruri grave, ci de o anume aură de mister, pe care contactul cu omul în carne şi oase ţi-o poate risipi, ţi-o poate distruge.

Multe au fost lucrurile importante şi inedite care s-au putut afla de la Zilele Tarkovski, desfăşurate la Bucureşti pe la sfârşitul anului trecut, oaspeţi de onoare fiind sora marelui cineast, Marina Tarkovskaia, şi soţul acesteia, regizorul Aleksandr Gordon. Totul a fost minunat, mai puţin proasta organizare de factură dâmboviţeană şi emfaza cu care autorităţile ruse (reprezentate la Bucureşti de oficialii Ambasadei) se împăunează acum cu meritele unor artişti pe care, în epoca sovietică, i-au prigonit cât au putut de mult.

Nu e cazul doar al lui Tarkovski: am sesizat fenomenul ulterior şi cu ocazia medalionului Aleksei Gherman de la Bucureşti (cineast care a realizat, în regimul sovietic, doar 3 filme!). Probabil, şi dacă Serghei Paradjanov ar fi omagiat vreodată cum trebuie la Bucureşti, politrucii ar sări şi ar spune cât de mult i-au iubit şi îi iubesc filmele (Paradjanov a făcut, în era brejnevistă, numai patru lungmetraje şi aproape un deceniu de închisoare).

Pe insula Gotland

Am discutat pe larg cu alţi doi invitaţi de excepţie: eminentul profesor moscovit Dmitri Salînski, specialist în opera lui Tarkovski, şi Layla Alexander-Garett, artist fotograf britanic, interpreta lui Tarkovski pe platoul ultimului său film, „Sacrificiul”, şi autoare a unor cărţi şi albume foto despre acest moment astral al propriei vieţi. Cele patru zile bucureştene dedicate lui Tarkovski m-au făcut să-mi lămuresc multe lucruri ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum o ora
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Avertizare de vreme rea la mijlocul săptămânii: Cod galben de ploi și vânt în 12 județe

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în zone din 12 judeţe, precum şi o informare de vreme rea ce vizează întreaga ţa

Ciolacu, despre motivele retragerii lui Cîrstoiu: "A devenit Bin Laden în două săptămâni"

Mediafax acum 40 minute
După o lungă noapte, coaliţia a decis să îl retragă pe Cîrstoiu şi să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide. Eşecul candid

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Premierul Ciolacu îi cere ministrului Muncii să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta Română, astfel încât toţi pensionarii să îşi primească pensiile înainte de sărbătorile pascale

News.ro acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta Română, astfel încât toţi pensionarii să îşi primească pensiile înainte de sărbătorile p

Actorul Ioan Mihai, primul lider al galeriei Rapidului, este invitat la „EXCLUSIV RAPID” marți, 23 aprilie, de la ora 21.00

Cancan acum 34 minute
Săptămâna asta l-am vizitat pe actorul Ioan Mihai, primul lider al galeriei Rapidului. „Mache” a condus publicul giuleștean 16 ani, din 1967 până în 1983. Am vorbit despre prezent și viitor, dar fostul actor al teatrului de revistă „Constantin Tănas

Ciolacu: Aprobăm azi mai multe proiecte de investiţii în infrastructura de transport şi de mediu în valoare de 260 de milioane de lei / Sprijinim IMM-urile şi HORECA să-şi instaleze panouri fotovoltaice şi staţii pentru încărcarea vehiculelor

News.ro acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că Guvernul aprobă în şedinţă mai multe proiecte de investiţii în infrastructura de transport şi de mediu în valoare totală de 260 de milioane de lei. De asemenea, Executivul sprijină IMM-urile şi HORECA s

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Angel Tîlvăr a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări

News.ro acum 3 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, anunţă marţi că a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/15°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

3°/16°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
mar.

5°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°