Galeria lui St. Etienne s-a ataşat de mijlocaşul român, dar, la 28 de ani, "tricolorul" voia să joace mai mult. Şi a ales-o pe Nantes, fosta echipă a lui Moldovan, Keşeru şi Bratu, locul 13 în Ligue 1.
Frumoasă despărţire de Saint-Etienne. Duminică, în minutul 72 al meciului cu Bordeaux (2-1), Bănel păşea spre marginea terenului, aplaudat în picioare de spectatori. Fusese sufletul verzilor, "îngerul" care-i purtase spre victorie.
De aceea se ataşaseră fanii de el. "Combativitate, tehnică, eficacitate. Iată de ce a fost iubit Bănel Nicoliţă la St. Etienne", a comentat ieri L'Equipe, care l-a ales în echipa etapei.
"Bănel e important pentru «naţională»"
După doi ani la ASSE, primul excelent, o revelaţie, al doilea extrem de dificil, cu 6 luni pe tuşă din cauza leziunilor musculare, "tricolorul" a semnat cu FC Nantes.
"L-am luat pe Nicoliţă. O mutare foarte bună!", a exclamat Waldemar Kita, patronul-preşedinte al "canarilor". E împrumut un sezon, cu opţiune pentru transfer definitiv în 2014. Cînd mijlocaşul de 28 de ani va fi liber de contract.
Cel mai fericit de această veste a fost selecţionerul Piţurcă: "Bănel va juca mai mult la noua echipă, e benefic pentru «naţională». Pentru mine, e un jucător foarte important".
420 de mii de euro va fi salariul lui Bănel şi în 2013-2014, la FC Nantes
4 goluri şi 7 pase decisive a reuşit Nicoliţă în 28 de meciuri la St. Etienne
7 a fost nota lui Bănel în L'Equipe pentru ultimul meci la ASSE, 2-1 cu Bordeaux
"Cei de la Nantes şi l-au dorit mult pe Bănel. Era cea mai bună variantă. Foarte bine că a plecat. A pierdut «naţionala» din cauza lui St. Etienne" (Traian Gherghişan, impresar Nicoliţă)
ALTE ŞTIRI DIN FRANŢA
Keşeru, top
După performanţa reuşită sîmbătă, la 2-1 cu Toulouse, gol şi pasă decisivă, Claudiu Keşeru a fost inclus în echipa etapei din Lig