Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încălzirea globală aduce caniculă mortală

Publicat in Adevarul, marți 21 mai 2013 ·

Numărul persoanelor care mor din cauza căldurii insuportabile s-ar putea dubla până la sfârşitul acestui secol, potrivit The Verge.

Potrivit unui nou studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea din Columbia, numărul persoanelor decedate dinc cauza caniculei ar putea creşte cu 20% până în anul 2020. În cel mai rău caz, susţin oamenii de ştiinţă, până în anul 2080, numărul ar putea creşte cu până la 90%, potrivit theverge.com.

Informaţiile oferite de cercetători se aplică oraşului Manhattan şi studiul a combinat numeroase informaţii despre toate anotimpurile pentru a crea multiple scenarii despre climat. Cu toate că nu în toate oraşele se va înregistra aceeaşi creştere a numărului de decese, cifrele sunt îngrijorătoare.

„Acest studiu ar trebui să ne aducă aminte de faptul că unul dintre cele mai mari pericole cu care se confruntă populaţia urbană din jurul lumii este căldura“, a declarat climatologul Radley Horton.

Rezultatele se adaugă numărului deja mare de dovezi care sugerează că schimbarea climatului de pe Terra poate pune în pericol existenţa oamenilor în următoarele decenii.

Cercetătorii au creat numeroase scenarii pentru anii 2020, 2050 şi 2080. Astfel, în unul dintre scenarii numărul morţilor din cauza căldurii ar creşte cu 91% până în anul 2080, comparativ cu media anuală de 369, înregistrată în anii 80. Numărul oamenilor care îşi vor pierde viaţa din cauza frigului ar scădea cu 34,1%. În final, numărul persoanelor decedate din cauza temperaturilor extreme ar creşte cu 31%. Un alt scenariu prezice o creştere cu 50% a deceselor din cauza caniculei şi o scădere de 22,1% a celor cauzate de frig.

Creşterea va fi de 36,9 sau 49,4% până în anul 2050 iar scăderea, de 17,3 sau 21,5%. Până în anul 2020, numărul morţilor datorate căldurii va creşte între 21,5 şi 22,2% iar cel al morţilor de frig va scădea cu 12,2 sau 11,1%. @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum o ora
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Boloş: Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

Mediafax acum o ora
„Proiectul de ordonanţă de urgenţă este în forma lui finală la Camera Deputaţilor şi aşteptăm să vedem ce tipuri de modificări mai intervin asupra textului propus. Să nu uităm situaţia în care suntem cu concediile medicale. În cursul anului 2023 am

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Scandal în armata israeliană după ce au apărut postări cu soldați îmbrăcați cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Militarii israelieni au postat fotografii şi videoclipuri în care se joacă cu lenjerie intimă găsită în casele palestinienilor, creând o imagine disonantă a războiului din Gaza, unde foametea iminentă intensifică reexaminarea pe plan mondial a ofens

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 3 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Horaţiu Giurgiu, legendă a baschetului românesc, a murit la 85 de ani

News.ro acum 3 ore
Clubul Sportiv Dinamo a anunţat, joi, decesul profesorului Horaţiu Giurgiu (85 de ani), o legendă a baschetului românesc şi a CS Dinamo.

Polonia anunţă o operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj

News.ro acum 28 minute
Serviciul polonez de contraspionaj ABW a anunţat joi că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări, relatează AFP. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind activ

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale