Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suspans la gimnastică » Echipa României a terminat prima zi a calificărilor pe primul loc la Mondiale

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 8 octombrie 2011 ·

Echipa feminină a României a încheiat prima zi a calificărilor pe prima poziţie la Campionatele Mondiale de la Tokyo. Azi intră în concurs Rusia, SUA şi China

Fetele lui Octavian Belu au debutat ieri la Campionatele Mondiale de la Tokyo. A fost un debut cu emoţii, cu ratări, cu exerciţii bune care însumate au pus în dreptul României 227,228 de puncte. Un total care le-a permis româncelor să încheie ziua pe prima treaptă din opt echipe participante, cu un avanataj considerabil în faţa Australiei (221,846) şi Canadei (215, 328).

Azi, vor intra în concurs alte 16 echipe printre care se găsesc şi vechile rivale ale României, SUA, China şi Rusia. Fetele din România trebuie să încheie ziua de mîine între primele opt pentru a se califica în finala pe echipe de mari şi pentru a obţine încă de acum biletul pentru JO. Chiar dacă nu vor evolua mîine, ele vor avea din nou emoţii. De notele de mîine depinde şi calificarea în finala de la individual compus, dar şi în finalele pe aparate. Raluca Haidu şi Ana Porgras au evoluat la bîrnă, sol, sărituri şi paralele şi au şanse să evolueze în ultimul act al gimnastelor complete.

Cea mai mare notă în calificări a fost obţinută de tripla campioană olimpică de la Atena, Cătălina Ponor, 15,000 la bîrnă. Ea nu este sigură de locul în finala acestui aparat, deşi după prima zi conduce în clasamentul la bîrnă. De partea cealaltă, campioană mondială din 2010 de la bîrnă, Ana Porgras nu-şi va apăra titlul. A ratat şi e clar că nu va paticipa în finală. Suspansul se va risipi după ce toate cele 10 subdiviziuni se vor fi terminat.

Notele fetelor din calificări

bîrnă sol sărituri paralele

Amelia Racea 14,733 14,400 13,666

Diana Bulimar 14,066 14,400 12,433

Diana Chelaru 14,233 14,633 13,533

Ana Porgras 14,400 13,866 13,900 12,666

Raluca Haidu 14,533 13,733 14,366

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 37 minute
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 8 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum o ora
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

VIDEO Taylor Swift a lansat un nou album, „The Tortured Poets Department"

HotNews acum 19 minute
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record, transmite News.ro. „Este vorba despre dragoste şi poezie... No

Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3

News.ro acum o ora
Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3, şi un generator de imagini care actualizează imaginile în timp real, la solicitarea utilizatorilor, în timp ce se grăbeşte să ajungă din urmă li

Prognoza meteo 19 aprilie. Unde va fi cel mai cald și unde va mai ploua

Adevarul acum 37 minute
Meteorologii anunță că vineri, 19 aprilie, temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 8 grade, uşor mai scăzute în zonele depresionare, dar mai ridicate pe litoral.

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 9 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Horoscop pentru vineri, 19 aprilie 2024. Stările de spirit sunt amestecate pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 54 minute
Berbec O zi in care va trebui sa te ocupi de treburile marunte si de rutina, atat la serviciu, cat si acasa. Bazeaza-te mai mult pe tine, pentru ca toti ceilalti au alte treburi. Neplaceri pot aparea numai de la faptul ca iti doresti cu ardoare sa

Reuters: Moscova se teme de spionaj şi limitează drastic deplasările oficialilor în străinătate

HotNews acum 3 ore
Rusia face tot mai dificilă deplasarea în străinătate pentru unii oficiali, din cauza temerilor că puterile străine ar putea încerca să obţină acces la secrete de stat într-un moment în care se desfăşoară cea mai gravă criză a relaţiilor cu Occident

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 9 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°