Preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat luni că a constatat „cu tristeţe“ faptul că premierul Victor Ponta foloseşte „termenii“ şi „tonul“ lui Traian Băsescu în privinţa unor evenimente precum referendumul din 2012.
„Constat cu tristeţe că, dincolo de întâmplări, numirea unor procurori, propunerea procurorilor, (...) există ceva care pe mine, de exemplu, şi nu cred că numai pe mine mă deranjează, pentru că nu mai există nicio circumstanţă atenuantă - s-a schimbat tonul şi s-a schimbat povestea, s-a schimbat istoria“, a susţinut Antonescu, într-o emisiune a postului Antena 3, precizând că se referă la raportarea premierului la episodul referendumului pentru demiterea preşedintelui.
„Partenerul meu politic, premierul, lider al USL, se referă la episodul referendumului din vara lui 2012, de suspendare a lui Traian Băsescu, în termenii lui Traian Băsescu. Premierul zice azi : nu au venit destui oameni, de asta a rămas Băsescu la putere. Păi uităm că oameni au venit destui, au venit mulţi, îngrozitor de mulţi pentru Traian Băsescu, nu au venit niciodată atât de mulţi pentru a vota sau pentru a demite un preşedinte“, a susţinut liderul PNL.
El a amintit de momentul eratei emise de Curtea Constituţională în interpretarea unei decizii privind referendumul, reproşându-i lui Victor Ponta faptul că ar fi făcut uitat acest lucru.
„Înseamnă că falsificăm istoria şi povestim despre această istorie ceea ce a povestit până acum Traian Băsescu. Doi, dacă noi acceptăm că Laura Codruţa Kovesi a fost un conducător de Parchet căruia nu i se poate reproşa nimic, că domnul Morar a greşit ... iarăşi povestim şi ne mai şi fălim, că uite, am făcut pe placul occidentului - aşa vag - înseamnă din nou să povestim istoria lui Băsescu“, a mai afirmat Antonescu.
Liderul PNL a precizat că „la rigoare“ Laura Codruţa Kovesi poate fi propusă pentru şefia DNA, dar ci