Ţara care a găzduit Campionatul Mondial e şocantă, dar prietenoasă. Cum e Africa de Sud? O ţară diferită total de celelalte pe care le văzusem, care m-a fascinat, m-a făcut să râd şi să mă întristez, în care m-aş întoarce şi nu prea.

Am călcat în Africa de Sud cu ochii în patru încă din aeroport, după ce fusesem avizat că mă aflu în ţara în care sunt omorâţi 50 de oameni pe zi, mai mult decât în zonele aflate în război. Pentru nefericita eventualitate în care urma să fiu jefuit pregătisem de acasă un portofel capcană, burduşit cu carduri de la „Metro", „Sensiblu", „Bricostore" şi pe care îl încărcasem cu lei româneşti şi câteva hârtii de 5 şi 10 euro, ca să pară mai apetisant.

Pe cel adevărat îl dosisem într-o borsetă aşezată sub hanorac, la care „atacatorii" ar fi putut ajunge destul de greu. Măsura s-a dovedit a fi inutilă, dar paza bună trece primejdia rea, chiar dacă atunci când cumpăram ceva trebuia să scotocesc după bani sub privirile curioase ale vânzătoarelor.

Un episod haios l-am trăit la Johannesburg, unde am întâlnit un român stabilit de 39 de ani în Africa de Sud. Am discutat la telefon, apoi am stabilit să ne vedem şi să facem o vizită într-un township, cartier în care casele sunt făcute din cartoane şi chirpici, unde nimeni nu plăteşte curentul sau apa şi unde se petrec cele mai mari nenorociri. Andrei Ioan, pentru că aşa îl cheamă pe timişoreanul sud-african, mi-a zis nonşalant la telefon: „Vino tu cu maşina ta la mine, şi de aici o luăm pe asta a mea blindată". Totul extrem de natural, de parcă m-ar fi invitat să bem o cafea la mall.

M-am prezentat la uşa blindatei, care nu era chiar un TAB, ci un jeep sănătos cu geamuri fumurii, care putea dărâma chiar şi un tramvai. Vizita în zonele rău-famate ale Johannesburgului a fost şocantă. O sărăcie fără seamăn, mizerie de nedescris şi o replică a ghidului meu pe care nu o să o uit nici