Proclamaţia Revoluţiei, redactată de Dumitru Mazilu, a fost modificată brutal de către Silviu Brucan. Adăugirile şi tăieturile efectuate pe textul iniţial prefigurau o nouă ţară „made in URSS“. Dumitru Mazilu (75 de ani) povesteşte pentru „Adevărul“ ce l-a inspirat în scrierea textului şi ce schimbări a adus Silviu Brucan, „pe un calorifer din sediul CC“.
În noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, aplecat deasupra mesei din sufragerie, cu o ureche la radioul ce emitea în surdină şi cealaltă spre uşa de la intrare, un bărbat îşi propusese redactarea unui text de extremă importanţă pentru ţară.
Mai citeşte şi:
Stănculescu: Iliescu a jucat cartea sovietică pe mână cu spionul Militaru
Lângă foile răspândite în jur erau aruncate, de-a valma, Proclamaţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii, Declaraţia Drepturilor Omului şi câteva cărţi despre Revoluţia Franceză. Străzile din Timişoara fierbeau, iar Dumitru Mazilu simţea „o grabă nemaipomenită de a termina lucrarea în noaptea aceea".
„Se întâmplă, cade regimul", le spunea Mazilu celor două persoane aflate în preajma sa, soţia şi fiul, cei care aşteptau cu înfrigurare punctul final al documentului redactat. „La final au fost entuziaşti", spune Dumitru Mazilu astăzi.
Combinaţia aceea de idei, preluate de prin toate „lucrările fundamentale ale omenirii", urma să constituie textul ce avea să fie citit, la TVR, de către Ion Iliescu, în seara de 22 decembrie 1989: actul revoluţionar ce marca prăbuşirea vechiului regim şi instaurarea democraţiei şi a speranţei. Între momentele redactării din acea sufragerie din Bucureşti, unde un bărbat aflat de mai bine de trei ani sub arest la domiciliu răscolea principiile umanismului, şi punctul în care acestea erau prezentate poporului eliberat stă o parte din destinul Revoluţiei din 1989. Iar povestea acestui document, îmbinând absurdul, eroismul,