Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doborâţi de căldură, se sufocă în spitale

Publicat in Adevarul, miercuri 22 iulie 2009 ·

Tot mai mulţi oameni, afectaţi de canicula care a cuprins zilele acestea sudul ţării, apelează la serviciile salvării. Ajunşi la spital, pacienţii sunt înghesuiţi şi câte doi într-un pat. Ei sunt nevoiţi să reziste la temperaturi insuportabile, deoarece majoritatea secţiilor nu au aparate de aer condiţionat. În ultimele zile, la Secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti s-au făcut până la 28 de internări pe zi. Bolnavii internaţi aici stau câte doi într-un pat sau câte trei în două paturi lipite. „N-am închis un ochi toată noaptea din cauza asta”, a declarat Elisabeta Barbu, una dintre paciente.

Citiţi şi:

Bistriţa: Pe timp de criză îndurăm mai uşor căldura

Târgovişte: Căldura se tratează

Unde fugim de caniculă?

adevarul.es Nivelul de radiaţii ultraviolete atinge cote alarmante

 „În acest moment, la Cardiologie sunt aproximativ 150 de pacienţi, în 80 de paturi”, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Ploieşti, doctor Andrei Ilinca. Medicii au pus paturi suplimentare în secţii, dar acestea sunt insuficiente.

Căldura a agravat unele afecţiuni cardiace ale bolnavilor. Persoanele care suferă de hipertensiune şi cei cu insuficienţă cardiacă au mari probleme din cauza nerespectării regimului alimentar şi a deshidratării. Bolnavii acuză ameţeli şi pot leşina după un efort prelungit sau după o masă copioasă. „Căldura ne omoară şi ajungem în spital. Aici tot de căldură avem parte. E greu, e foarte rău, mai ales noaptea”, a spus Elena Iorga (86 de ani), pacientă.

Nici la Secţia Psihiatrie a spitalului lucrurile nu stau mai bine. „Avem supraaglomerare în saloane”, a declarat şeful secţiei, doctor Magda Călăraşu, referindu-se la cei 131 de pacienţi care sunt obligaţi să împartă 100 de paturi. S-au înmulţit cazurile de etilism cronic şi tulburările psihotice de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum o ora
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Un avion a aterizat de urgență la Timișoara, după o amenințare cu bombă. Cei 123 de pasageri au fost evacuați

Ziare.com acum o ora
A fost activat planul rosu de acțiune dupa ce a fost facuta o amenintare cu bomba la bordul unui avion, Aeronava a aterizat de urgenta pe Aeroportul Timisoara la miezul noptii, arată Opinia Timișoarei. Alerta a fost falsă. Conform sursei citate, avi

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum 2 ore
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum 49 minute
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

Un avion militar s-a prăbuşit în sudul Rusiei

Mediafax acum 41 minute
Un avion s-a prăbuşit în districtul Krasnogvardeisky din regiunea Stavropol, a anunţat agenţia chineză Xinhua. Aceasta foloseşte o informaţie publicată de guvernatorul regional Vladimir Vladimirov pe Telegram. Şi alte surse ruseşti au confirmat info

Australia se teme de un război pe scară largă şi îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul

Mediafax acum 2 ore
Australia îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul de urgenţă. Anunţul a fost făcut după incidentele nocturne din Iran care par să fie un atac israelian asupra unor ţinte iraniene. Australienii avertozează că situaţia în regiune se poate deteri

Netflix a depăşit aşteptările privind utilizatorii, dar a ratat aşteptările referitoare la veniturile trimestriale

News.ro acum 2 ore
Netflix a depăşit joi aşteptările de pe Wall Street cu privire la noii clienţi, pentru al doilea trimestru consecutiv, dar a semnalat că surprizele pozitive s-ar putea încheia, prognozând o creştere a veniturilor uşor sub ţintele analiştilor, transm

VIDEO Imagini fabuloase cu Dorinel Munteanu după calificarea în finala Cupei României » A intrat pe teren și s-a jucat cu un câine

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
Dorinel Munteanu (55 de ani) este un antrenor fericit în acest moment. A promovat-o pe Oțelul în Superliga în acest sezon și , acolo unde o va întâlni pe Corvinul Hunedoara, pe 15 mai. La final, tehnicianul a sărbătorit în stilul său propriu. Dorine

Horoscop pentru vineri, 19 aprilie 2024. Stările de spirit sunt amestecate pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec O zi in care va trebui sa te ocupi de treburile marunte si de rutina, atat la serviciu, cat si acasa. Bazeaza-te mai mult pe tine, pentru ca toti ceilalti au alte treburi. Neplaceri pot aparea numai de la faptul ca iti doresti cu ardoare sa

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

4°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°