Comandorul Alexandru Popa, care l-a trasportat pe dictator la partidele de vânătoare şi în vizitele prin ţară, a fost şi cel care a dus trupurile neînsufleţite ale cuplului Ceauşescu de la Târgovişte la Bucureşti
Seara zilei de 17 decembrie 1989 era în familia Popa una liniştită, care nu anunţa nimic primejdios. Comandorul Alexandru Popa se afla în Bucureşti şi tocmai primise vizita unui bun prieten, comandant al unui regiment de aviaţie. Cu toţii se pregăteau de sărbătorile de iarnă, când un simplu telefon a schimbat totul.
„M-am dus la telefon şi, când am ridicat receptorul, am auzit : «Radu cel Frumos». Eu am răspuns pe loc «Sandu cel Urât», crezând că la celălalt capăt al firului este un prietende-al meu pus pe şotii. Interlocutorul, adică ofiţerul de serviciu, a rostit din nou, apăsat: «Executaţi Radu cel Frumos!». În acel moment, mie mi s-au muiat pe loc picioarele“, îşi aminteşte comandorul în rezervă Alexandru Popa.
„Radu cel Frumos“ era teribila parolă care anunţa starea de război. Dar nu o alarmă de exerciţiu, ci o alarmă reală.
Bihoreanul Alexandru Popa a ajuns în flotila prezidenţială în anul 1981. Primul zbor cu soţii Ceauşescu l-a executat în acelaşi an, de Paşti. Şi tot el a fost cel care a executat ultimul zbor al Ceauşeştilor, transportându-le trupurile neînsufleţite de la Târgovişte la Bucureşti. În decembrie 1989, Alexandru Popa era comandant de escadrilă de elicoptere la unitatea de aviaţie din Boteni, judeţul Argeş. Telefonul i-a schimbat complet nu doar sărbătorile, ci şi viaţa. Iniţial, pilotul a crezut că România este atacată.
„Un asemenea indicativ îngrozitor nu răsunase niciodată în urechile noastre. Am avut totuşi puterea de a verifica autenticitatea indicativului şi i-am comunicat prietenului meu că trebuie să executăm «Radu cel Frumos». La auzul acestor cuvinte, comandantul regimentului a ţâşnit ca un resort.