Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe cînd era Păcală marxist

Publicat in Dilema Veche, vineri 7 aprilie 2000 ·

(despre demnitatea stîngii româneşti) Şi totuşi, stînga intelectuală românească are în spate o merituoasă tradiţie. Nu mă simt a fi cel chemat pentru a o reliefa. S-o facă intelectualii de stînga, cei prinşi ca musca-n miere în trena publicaţiilor ce apar ca ciupercile după ploaie şi rîd în soare spre omul ce răsărea cu soarele odată. Drama socialismului românesc încă urmează, în opinia mea, să fie cunoscută - de la Constantin Dobrogeanu-Gherea (al cărui fiu, Alexandru, a murit acolo unde l-a tras aţa sorţii şi utopia comunistă, adică la curtea lui Stalin) pînă la partidul ei tradiţional, al lui Constantin Titel-Petrescu (partid victimă a aceluiaşi Stalin, pentru care stînga non-comunistă era cel mai mare duşman imaginabil!). S-a cam ales praful la noi, mi se pare, de una dintre cele mai frumoase sloganuri politice pe care le-a dat Europa în ultimele două sute de ani: La stînga, acolo unde este şi inima! - după cum spuneau goşiştii europeni de altădată, fie-le ţărîna şi naivitatea uşoară. (Nu, nu mă-ntrebaţi ce sfinţi şi dumnezei ar chema la apel Titel-Petrescu dacă ar da ochi cu Miron Mitrea sau cu George Pruteanu, pentru că nu aş şti ce să vă răspund.) Ireverenţiozitatea mea nu va merge pînă la a face o paralelă între Marx şi Păcală - deşi va trebui, finalmente, să ajung la acesta din urmă. Voi ajunge printr-o carte pentru copii: Năzdrăvăniile lui Păcală se cheamă, spre exemplu, volumaşul publicat relativ recent de către editurile Regis şi Tineretului (cartea nu are nici redactor, nici an de apariţie, nimic; în lipsa oricărui reper editorial, dau ISBN-ul: 973-98851-1-X). Ediţia reia întocmai conţinutul vreunei alte ediţii apărute probabil prin anii '50 şi, dintr-o lene suverană, reia şi prefaţa. Pe scurt, iată ce veţi afla - dumneavoastră sau copiii cărora le dăruiţi cartea - din primele ei pagini: Păcală şi ceilalţi eroi de teapa lui "corespund unei epoci s

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum 44 minute
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum o ora
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Italia: Clipe de groază în telescaun. Pasagerii au fost surprinşi de rafale de vânt de 110 km/h - VIDEO

News.ro acum o ora
Imagini surprinse joi după-amiază în Valle d'Aosta, în Alpii italieni, arată cum pasagerii dintr-o instalaţie de telescaun sunt zguduiţi violent de rafale de vânt extrem de puternice, relatează Le Figaro. Vântul s-a înteţit pe neaşteptate la Breuil-

Drulă: Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă veniţi să explicaţi cum e posibil ca o dronă militară să se plimbe fără a fi detectată în spaţiul aerian al României

News.ro acum 2 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a declarat, după anunţul Ministerului Apărării privitor la descoperirea unor elemente de dronă în Insula Mare a Brăilei, că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să explice de ce nu există apărare antiaeriană în zonă, în co

A distrus mareșalul Antonescu Masoneria? Informații noi despre atitudinea anti-masonică în cel mai recent număr Evenimentul Istoric

Capital acum 4 ore
Lună de lună, revista Evenimentul Istoric oferă cititorilor săi documente autentice, studii și interviuri exclusive, abordând teme captivante din istoria recentă, atât națională, cât și internațională. În numărul său cel mai recent, revista prezintă

Strabag a finalizat noul terminal al Aeroportului din Iași, care devine al doilea cel mai mare din țară

Wall-Street.ro acum 4 ore
Grupul Strabag a finalizat contrucția terminalului T4 al Aeroportului Internațional Iași, care devine al doilea cel mai mare aeroport din țară, la timp pentru startul zborurilor în spațiul aerian Schengen. se arată într-un comunicat al constructorul

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 5 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

9°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°