Creşterea mişcărilor de extremă-dreapta şi antiseminte în Europa, în special în Ungaria, acolo unde în timpul Holocaustului au murit milioane de evrei, este un subiect care îi va preocupa pe liderii evrei din întreaga lume atunci când se vor întâlni duminică la Budapesta, informează Reuters.
„În mod clar, antisemitismul este în plină creştere în Ungaria, şi am fost martori şi la o creştere dramatică a numărului de atacari împotriva altor minorităţi, cum ar fi romii“, a explicat pentru Reuters preşedintele Congresului Mondial Evreiesc (WJC), Ronald Lauder. Acesta a adăugat că ascensiunea partidului de extremă-dreapta Jobbik a reprezentat o ameninţare pentru evrei şi pentru alte minorităţi care trăiesc în Ungaria. „Credem că guvernul ungar ar trebui să ia măsuri mai intense pentru a combate crimele comise din ură. Nu numai că ar trebui să reacţioneze, ci să vină cu o strategie pe termen lung prin care să poate îmbunătăţi situaţia“, a continuat el.
Condamnarea publică a antisemitismului
Congresul a ales Budapesta ca loc de întâlnire pentru reuniunea anuală pentru a arăta solidaritate faţă de comunitatea evreiască maghiară, deşi nu este singura ţară din Europa unde curentul antisemitismului este în plină ascensiune.
Guvernul conservator condus de prim-ministrul ungar Viktor Orban, care a ajuns la putere în 2010, a condamnat în mod repetat remarcile provocatoare ale parlamentarilor aparţinând partidului Jobbik. „Politica guvernului împotriva antisemitismului şi ostilităţii faţă de romi se bazează pe principiul toleranţei zero anunţat de către prim-ministru“, a declarat Ferec Kumin, purtător de cuvând al guvernului.
Grupurile pentru drepturile omului şi ale evreilor spun că antisemitismul rămâne o problemă semnificativă în unele ţări ale Europei Centrale. În luna noiembrie a anului trecut, un lider al partidului Jobbik a cerut elaborarea unor