Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ora Pământului, sărbătorită cu marşul bicicliştilor şi concerte unplugged

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 23 martie 2011 · ·

Evenimentul Earth Hour (Ora Pământului) începe sâmbătă cu un marş al bicicliştilor, urmat de un concert Sistem unplugged şi de stingerea luminilor în instituţiile importante din ţară, dar şi în zeci de oraşe. Sursa: Ştefan Angelescu

În momentul în care Ateneul Român, Biblioteca Centrală Universitară şi Muzeul Naţional de Artă vor stinge luminile, la ora 20:30, corul Sound va cânta pentru publicul prezent în Piaţa George Enescu din faţa Ateneului. Concertul 100% unplugged al trupei Sistem va începe la ora 20:00.

Palatul Parlamentului, Opera Română, Teatrul Naţional şi alte sedii de companii şi instituţii vor participa la iniţiativa organizaţiei World Wide Found în cadrul căreia oamenii din aproximativ 5000 de oraşe vor stinge luminile timp de o oră în mod simbolic.

Evenimentul Earth Hour începe cu un marş al bicicliştilor în zonele centrale ale Bucureştiului. Locul de întalnire al acestora este Piaţa George Enescu, iar harta traseului marşului care se va desfăşura între 17:30 şi 19:00 este disponibilă pe Bikemap.

Cei care nu au bicicletă pot închiria din cele 100 de bicliclete gratuite ale centrelor I’Velo şi Cicloteque.

"Astronomia pe trotuar", la Timişoara

Şi la Timişoara va fi sărbătorită anul acesta "Earth Hour", eveniment menit să atragă atenţia asupra efectelor devastatoare ale încălzirii globale.

Astfel, iluminatul public va fi stins timp de o oră, timp în care timişorenii sunt invitaţi în Piaţa Unirii, unde vor putea testa instrumente astronomice şi observa obiectele cereşti vizibile în această perioadă, în cadrul evenimentului "Astronomia pe trotuar 2011".

Evenimentul de la Timişoara este organizat în parteneriat cu World Wide Fund for Nature.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum o ora
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 47 minute
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă: Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie. Ciucă admite că, dacă cele două mari partide vor avea candidaţi separaţi, „se poat

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 3 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 3 ore
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Vremea

București
acum

13°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale