Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sandra Izbaşa vorbeşte despre retragerea din activitate: "Am stat 10 ani fără părinţi!"

Publicat in Pro Sport, luni 3 decembrie 2012 ·

Sandra spune că are prieteni puţini, dar buni şi regretă că nu a avut în copilărie suficient timp pentru a-şi forma un cerc mai mare de apropiaţi

Ea susţine că hotărârea de a se retrage va fi 100% a ei, fără a se lăsa influenţată de cineva

Campioană olimpică la sărituri în acest an la Londra, Sandra Izbaşa s-a reîntors în sală pentru a-şi onora invitaţiile la concursurile demonstrative primite pentru final la an. În urmă cu câteva zile a participat la două spectacole de gimnastică în Franţa, a ajuns la timp pentru a prinde şi Gala ProSport şi de azi şi-a reluat antrenamentele pentru următoarele spectacole. Sandra a acceptat provocarea ProSport de a vorbi despre anul care se încheie, noi provocări, decizii, regrete şi viitorul ei.

Sandra, un aur olimpic în 2012 e suficient? Ţi-ai fi dorit mai mult de la acest an?

Sincer, anul acesta mi-am îndeplinit aproape toate obiectivele pe care mi le-am propus. Să nu uităm de aurul de la Beijing, am două medalii de aur şi mă bucur din suflet pentru ele, căci cariera mea de gimnastă s-a încununat cu un succes enorm. Nu mă aşteptam, sincer, după o accidentare atât de gravă, să revin, să fac performanţă şi să câştig încă o medalie olimpică.

2012 bănuiesc că este un an perfect…

Bine, întotdeauna se poate şi mai bine.

Ce era mai bine în 2012?

Solul, care pentru mine este de suflet. Mi-aş fi dorit să câştig o medalie şi la el, dar mă bucur de toate succesele pe care le-am avut, atât la Europene, cât şi la Jocurile Olimpice.

După atâtea luni de la Jocurile Olimpice, mai roade ca un şurub în creier ratarea de la sol?

Nu! Este normal să-mi aduc aminte de momentul respectiv, pentru că Olimpiada este din patru în patru ani şi munceşti atât de mult pentru câteva clipe... Este urât să-ţi iroseşti exact minutul ăla pe care îl ai şi mun

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - O dronă ar fi căzut în apropiere de Brăila. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona - presă / MApN anunţă că elemente dintr-o posibilă dronă au fost găsite în Insula Mare a Brăilei / Reacţia premierului Ciolacu

News.ro acum 26 minute
O dronă ar fi căzut joi seară, în apropiere de Brăila, relatează debraila.ro, neexistând însă o confirmare a incidentului din partea autorităţilor. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona în care a fost semnalată cădrea dronei. MApN A anunţat vineri c

Ciolacu: Vă asigur că avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru / Trebuie însă ca interesul naţional să primeze în faţa orgoliilor politice, nimic nu se poate construi atunci când este haos

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Timişoara, că dă asigurări că că avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru, dar, pentru ca

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – Progresul Spartac București, sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 32 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – Progresul Spartac București, sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale a

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 4 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Premierul soroșist al Poloniei Donald Tusk: trebuie să ne obişnuim cu faptul că a început o nouă eră: era pre-război. Nu exagerez; acest lucru devine tot mai clar în fiecare zi

NapocaNews acum 19 minute
”Ştiu că sună devastator, în special pentru generaţia mai tânără, dar trebuie să ne obişnuim cu faptul că a început o nouă eră: era pre-război. Nu exagerez; acest lucru devine tot mai clar în fiecare zi”, a declarat şeful executivului polonez pentru

Liga 3, prima etapă din play-off și play-out | Astăzi sunt programate 22 de meciuri

Pro Sport acum 41 minute
Weekendul trecut s-a încheiat sezonul regular de Liga 3, ediția 2023-2024, s-a tras linie, am aflat ultimele șapte participante în turneele de play-off și componența grupelor de play-out. De acum debutează cele două turnee la finalul cărora vom afla

Vremea

București
acum

21°
vin.

11°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

9°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°