Apartamentele din blocurile construite până în 1989 se vând mai bine la Cluj-Napoca decât cele construite recent. Cumpărătorii au în vedere faptul că blocurile vechi au fost bine construite, au în apropiere utilităţile şi staţiile mijloacelor de transport în comun, fiind şi situate la distanţe rezonabile de centrul oraşului.
Astfel, în luna ianuarie şi începutul lui februarie, preţul mediu al apartamentelor situate în blocuri vechi a fost de 1.004 euro/mp, cu 2,5% mai mic comparativ cu perioada similară din 2009, în timp ce apartamentele construite recent au un preţ mediu de 851 de euro/mp în scădere cu 2,7 % faţă de ultima săptămâna a lunii ianuarie şi cu 6,6% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009. În săptămâna 1-7 februarie 2010, apartamentele vechi s-au vândut cu 1.057 euro/mp, potrivit unui studiu al Agerpres.
Doru Lupeanu, asociat în cadrul companiei de consultanţă Fix Up Marketing, consideră că nici măcar programul „Prima Casă” nu va schimba semnificativ situaţia actuală, cumpărătorii fiind reticenţi în privinţa locuinţelor aflate în lucru, chiar dacă unii dintre constructori garantează respectarea graficului de livrare.
„Au fost prea multe cazuri de întârzieri şi proiecte cu probleme, iar acum clienţii caută ceva palpabil, spre deosebire de 2005-2007, când era suficient ca o casă să fie desenată pentru a-şi găsi potenţiali cumpărători”, spune Lupeanu, citat de Agerpres.
O singură solicitare pentru noi proiecte imobiliare
Reprezentanţii agenţiilor imobiliare consideră că şi anul 2010 va fi unul extrem de dificil pentru constructorii clujeni, iar de criza din sectorul imobiliar vor fi avantajate băncile, care vor înregistra profituri mari spre sfârşitul acestui an.
Potrivit agenţiei imobiliare Grup de Lux, prima lună a anului 2010 a adus o creştere a cererilor de achiziţii pentru case, raportat la aceeaşi perioadă a anului tr