Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suporterii lui U Cluj îşi vor banii înapoi pe bilete!

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 20 noiembrie 2011 · ·

Suporterii Universităţii au făcut reclamaţie la OPC împotriva clubului feroviar după ce au descoperit că biletele la aceeaşi tribună au avut preţuri diferite

Scandalul celor mai scumpe bilete din istorie nu s-a încheiat. Suporterii lui "U" Cluj au anunţat ieri că au reclamat CFR Cluj la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, cerînd să le fie restituită contravaloarea biletelor, iar clubul feroviar să fie amendat. Fanii "şepcilor roşii" au descoperit că există tichete valabile emise de club pentru acelaşi sector de tribună, dar avînd preţuri diferite. Astfel, CFR ar fi împărţit tichete de 1 leu şi 200 de lei la tribuna a doua. "Am cerut recuperarea tuturor cheltuielilor pe care le-au făcut suporterii Universităţii pentru achitarea acestor bilete. În condiţii de egalitate, preţurile de vînzare nu trebuie să difere. Vrem recuperarea prejudiciilor materiale pentru toţi clujenii, nu doar pentru fanii noştri", a declarat Blaga.

Preşedintele Iuliu Mureşan nu-şi face probleme pentru iniţiativa fanilor. "Clubul a împărţit invitaţii, aşa cum procedează la fiecare meci din startul campionatului. Pentru că ele nu pot să aibă o valoare contabilă de zero lei, am decis să punem un preţ simbolic de un leu, pentru că e nevoie să plătim taxe după fiecare tichet", a explicat Mureşan. Biletele la derby-ului Clujului au costat între 150 de lei şi 250 de lei, fiind cele mai scumpe bilete stabilite vreodată la un meci din Liga 1.

Fanii lui Dinamo au dat CFR în judecată!

Incidentul cu scumpirea biletelor la derby-ul Clujului nu e singular. În sezonul trecut, 700 de fani ai lui Dinamo nu au fost lăsaţi să intre pe stadion în sectorul galeriei, pentru că nu aveau buletin de Bucureşti! Nemulţumiţi de decizie, fanii au acţionat în judecată clubul feroviar, cerînd daune morale şi materiale pentru discriminare.

Suporterii Univ

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum 57 minute
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 7 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 11 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 7 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 10 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 9 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 9 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

11°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°