Doi proxeneţi i-au aplicat o corecţie severă unui tânăr care s-a bucurat de plăcerile oferite de prostituata „impresariată” de ei şi apoi a refuzat să achite prestaţia. Victimă colaterală, un militar străin de toată tărăşenia, a fost înjunghiat în picior, chiar într-un maxi-taxi.
Ca într-o scenă de la începutul unui thriller, un bărbat din Galaţi, care stătea la bar cu un pahar de tărie în faţă, s-a trezit din visare atunci când o femeie i-a zâmbit şi a intrat în vorbă cu el. Curând, aceasta i-a propus s-o urmeze în toaletă pentru o partidă de sex oral.
Individa şi-a facut treaba, dar, în momentul în care „cuceritorul” ieşea sadisfăcut din toaletă, doi inşi cu cefe late şi format de şifonier i-au adus aminte că plăcerea se cuvine răsplătită. Încă euforic din cauza testosteronului în exces, ingnorându-şi instinctul de conservare, i-a înfruntat pe cei doi zdrahoni răspunzându-le că lor nu le datorează nimic.
Cum era de aşteptat, represaliile n-au întârziat prea mult, chiar dacă temerarul client a apucat s-o şteargă rapid pe lângă cei doi goriloi şi s-a urcat într-un maxi-taxi. Spre marele lui ghinion, în ciuda staturilor impunătoare, cei doi s-au dovedit şi ei sprinţari şi l-au urmat în microbuz.
N-au avut răbdare să aştepte să coboare, ci au început să-l „toace” chiar în maşină spre spaima puţinilor călători de la acea oră târzie din noapte. I-au administrat o ploaie de pumni şi picioare.
Chiar dacă nu i-a sărit în ajutor celui bătut, un militar aflat în microbuz a intrat şi el in colimatorul fioroşilor proxeneţi care, probabil în virtutea inerţiei, l-au agresat. Culmea e că deşi militarul n-avusese de-a face cu cei cei doi indivizi, s-a ales şi cu o plagă înjunghiată la un picior.
Pentru tânărul care a învăţat din această păţanie că plăcerea poate fi aducătoare de suferinţă şi militarul înjunghiat fără niciun motiv, şoferul