Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iliev e noul Rădoi! » Bulgarul e în stare să-şi rişte cariera ca să joace la Galaţi

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 14 aprilie 2012 · ·

Stoperul are contractură, dar a rămas în lot şi vrea să fie pe teren împotriva Oţelului, deşi agravarea accidentării poate să însemne o ruptură musculară şi o pauză lungă, iar contractul lui cu Steaua mai e valabil doar două luni.

Valentin Iliev nu e un titular incontestabil al Stelei, dar bulgarul care i-a mai impresionat pe roş-albaştri şi în alte situaţii cu caracterul lui de luptător dispus să se sacrifice face un nou gest surprinzător. El s-a ales cu o contractură musculară la unul dintre antrenamentele din săptămîna asta, însă a fost oprit în lotul pentru Galaţi, după ce le-a zis oamenilor din staff că e dispus să rişte.

Scenariul prost pentru Iliev ar însemna agravarea problemei lui, adică o ruptură musculară, caz în care ar fi obligat să stea pînă la sfîrşitul campionatului. Şi cum finalul stagiunii coincide cu scadenţa contractului său, Iliev îşi periclitează astfel continuarea carierei, fiindcă i-ar fi foarte greu să-şi găsească un nou angajament din postura jucătorului aflat în convalescenţă ori abia refăcut după o accidentare gravă. Mai ales că în august împlineşte 32 de ani şi istoricul accidentărilor lui e oricum unul bogat.

Cea mai gravă leziune din carieră a fost tot o ruptură musculară, una atît de gravă încît a necesitat o operaţie. "A fost de coşmar! Mult mai grav şi mai greu decît vă puteţi imagina", îşi aminteşte bulgarul cele opt luni în care n-a jucat din pricina acelei accidentări. Atunci se afla sub contract cu Universitatea Craiova.

De ce riscă el şi de ce antrenorul i-a solicitat să facă asta? Lipsa lui Iliev ar complica rău partida pentru Stoichiţă, care deja nu se poate baza pe Geraldo, suspendat. Iar Gardoş, alt stoper, n-a mai jucat nici un minut în campionat de opt luni! Bulgarul ar urma să facă pereche în centrul defensivei cu Chiricheş. Ieri s-a antrenat şi s-a simţit OK, dar decizia finală va fi luată de el,

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 5 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 10 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 5 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 9 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 8 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 4 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 9 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°